Ziua alegerilor locale poate prilejui jurnalistului o serie de întâlniri cu personaje şi situaţii generate de miza acestui scrutin cu candidaţi cât se poate de locali şi de… coloraţi. Împreună cu reprezentanţii Asociaţiei Pro Democraţia (APD), redactorul JB & BIHON a vizitat mai multe secţii de votare din judeţ, cu punct de reper DN 76.
Tensiuni în Sînmartin
În comuna Sînmartin, satele sunt împărţite de preferinţele electorale. Bunăoară, prin tradiţie, în Băile Felix se votează Popuş (PNL), iar în Cihei cu Cristian Laza (PSD). Duminică la prânz, secţia de votare din satul Cihei era „păzită” de ex-viceprimarul lui Popuş, Nicolae Merce (fost PSD, proaspăt trecut la PNL, ascultându-l pe primarul Popuş). Îl însoţea Nicolae Balaj, candidat PNL (ex. PDL). Prezenţa redactorului JB l-a determinat pe adversarul politic al lui Merce, Vasile Paul (PSD, ex. PNL) ca din capul locului să-i arunce reproşuri celui care până de curând era viceprimar, post pierdut o dată cu trecerea în PNL. Paul acuza că gardul şcolii este pericol public, iar Primăria din care face parte Merce nu s-a grăbit să-l refacă. „Prima dată am lucrat în interior, am pus cazan”, a încercat să contracareze Merce. La Cihei, pe lista permanentă cu alegători erau înscrişi 1.044 de cetăţeni…
În comuna Hidişel, pe drumul proaspăt asfaltat spre satul Sîntelec, potopul ne pune la încercare avântul de… observări electorale. În secţia de votare e pustiu. Mult mai mare animaţie este, în schimb, în centrul de comună. În faţa secţiei de votare din Hidişelu de Sus sunt vizibile pâlcuri de oameni. Turism electoral? Nu chiar. Coborâm din maşină pentru ca europarlamentarul PSD Emilian Pavel să ne întindă mâna, pe platoul băltit din faţa secţiei de votare. Nu este candidat deci… se scuză, susţinând că doar a făcut un popas la Hidişel pentru a-şi saluta candidatul PSD la Primăria comunei, pe Alexandru Tirla. În jurul celor doi, un pâlc de oameni. Apariţia jurnalistului JB şi a observatorilor APD face ca oamenii atraşi de secţia de votare, grupaţi pe găşti de simpatie PNL sau PSD, să se mute peste drum de secţia de votare. Cetăţeanul F.B., care se declară ca fiind artist muzicant, se declară fanul dezvoltării comunei şi îşi arată dezgustul faţă de traseişti, arătând spre tabăra opozantă…
Flotanţii electorali din Sâmbăta
În satul Rogoz, comuna Sâmbăta, nimerim în secţia de votare o dată cu viceprimăriţa PSD, Mariana Laza. Aceasta candidează la Primărie din partea PSD, împotriva fostului primar PSD de până acum câteva săptămâni, trecut la ALDE, între timp. În faţa secţiei de votare din sat, câţiva candidaţi şi acoliţii lor stau „de pază”. Apariţia JB & BIHON generează discuţii între candidaţi. Viceprimăriţa Laza e abordată de un adversar din PNL pe problema flotanţilor electorali din comună. În Sâmbăta, sunt circa 1.200 de cetăţeni înscrişi pe listele electorale permanente şi alţi aproape 300 au primit buletin de flotant în comună, în ultimele săptămâni.
Adică circa 20%! „PSD şi-a adus flotanţi. Parchetul va verifica!”, o ameninţă pe viceprimăriţă cetăţeanul Liviu Potre, candidat PNL la CL Sâmbăta. „Fiecare partid şi-a făcut flotanţi! Fiecare ce oameni a avut!”, reacţionează Gheorghe Jurcuţ, candidat PSD la CL Sâmbăta. Lângă acesta, un cetăţean bronzat de căldurile recente, caută legitimitate: „Dacă fratele meu stă cu mine de 6 – 7 luni şi a primit flotant, poate vota sau nu?!”, îl întreabă cetăţeanul pe redactorul JB & BIHON, pus, involuntar, în postura de arbitru! Scena capătă accente demne de „Pisica albă, pisica neagră”, de Kusturica.
Viceprimăriţa Mariana Laza, aleasă candidat de către PSD în dauna primarului, pare stăpână pe sine: „Dacă aş şti că toţi flotanţii din comună mă votează pe mine, aş fi cea mai mândră. Cinste lor!”, reacţionează cea cotată cu prima şansă la Primărie. Înainte să plecăm, PNL-istul Potre indică satul Zăvoi din Sâmbăta ca „epicentru” al votului flotanţilor în comună, pe listele suplimentare. Ajungem la secţia de votare din Zăvoi: „Magazin sătesc” scrie pe clădire, încă de pe vremea când PCR raporta cincinalul în patru ani şi jumătate. Ce se vinde înăuntru, în secţia de votare? În niciun caz voturi… În jurul orei 16 aflăm că din cei 247 de cetăţeni înscrişi pe listele electorale permanente, votaseră deja 201 de alegători. 21 au votat pe liste suplimentare, un număr ce nu poate fi trecut în paranteze. Alţi şase votaseră cu urna mobilă.
„Jendarul” şi aerisirea
Între timp, aflăm că şi la Ceica sunt ceva probleme cu „oamenii legii”. Cel mai tânăr observator Pro Democraţia, gojdistul Dragoş Ianc în vârstă de 18 ani, e luat în tărbacă de jandarm. Din ignoranţă faţă de lege, „jendarul” ţinuse să-l legitimeze pe Dragoş şi să-l invite afară din secţia de votare pe tânărul observator, chit că, potrivit legii, acesta trebuie să prezinte acreditarea doar preşedintelui secţiei de votare. Dragoş comisese o greşeală: a observat că geamul secţiei de votare era deschis, iar sigiliul fusese dezlipit de pe geam. Prin urmare, gojdistul a solicitase celor din comisia secţiei să închidă geamul, pentru securizarea secţiei, aşa cum se cere.
La apariţia redactorului JB şi a lui Adrian Simon – vicepreşedinte în plan naţional al APD – preşedinta secţiei de votare, Lavinia Torj, caută să se scuze: „Eu personal nu am observat că geamul era deschis”. Însă tot Torj preciza că în secţia de vot era năduşeală. Între timp, jandarmul se făcuse mic, mic, mic… Ne întoarcem la Oradea la ţanc pentru ca un coleg de breaslă să ne dea o veste-şoc pe Facebook: anume că la acea oră (în jurul orei 18), Oradea avea primar UDMR. Prezenţa foarte scăzută la urne în Oradea dă palpitaţii! Oare cui?
Citiți principiile noastre de moderare aici!