Astfel, pompierii militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea, Detașamentului Salonta, Detașamentului Marghita, Stației Aleșd, Secției Beiuș, Stației Săcueni și Gărzii 1 Mai au acționat pentru înlăturarea efectelor negative produse de ploile abundente și vântul puternic, fiind afectate mai multe localități din județ.
„În cadrul punctului de comandă al inspectoratului au fost monitorizate un număr de peste 150 apeluri care au vizat situații de urgență generate de fenomenele meteorologice periculoase, personalul din dispecerat asigurând gestionarea acestora”, a transmis maiorul ISU „Crișana” Bihor, Camelia Roșca.
De asemenea, la nivelul județului au fost semnalate probleme legate de alimentarea cu energie electrică, astfel că în teren au acționat și echipaje ale Companiei de Apă Oradea, RER Ecologic, S.C. Electrica și Telekom.
Potrivit datelor furnizate de către S.C. Electrica, la nivelul județului, au rezultat următoarele pagube:
· 16 linii de medie tensiune afectate total/parțial;
· 418 posturi trafo nealimentate;
· 116 localități afectate;
· 41.960 consumatori afectați.
[related-post post_id=”2277443″]
Deranjamentele au fost înlăturate cu operativitate de echipajele societății de distribuție a energiei electrice, astfel că, în data de 28 iunie, la ora 08:00, situația la nivelul județului era următoarea:
· 6 linii de medie tensiune afectate parțial;
· 30 posturi trafo nealimentate;
· 6 localități afectate;
· 800 consumatori afectați.
Citiți principiile noastre de moderare aici!