Asociaţia Artiştilor Naivi din România organizează joi, 19 octombrie, cea de a X-a ediţie a unei manifestări culturale care a transformat Oradea în capitala artei naive contemporane din România. Festivalul Naţional de Artă Naivă a devenit deja un mic brand cultural al oraşului oraşului Oradea, la ediţia aniversară propunând o mulţime de evenimente speciale, proiecte noi şi invitaţi surpriză.
[eadvert]
„Arta naivă presupune ori lipsa totală de cunoştinţe artistice, ori eliminarea oricăror cunoştinţe anterior dobîndite. Teoretic, căci în ziua de astăzi orice pictor, oricît de naiv ar fi, ia mici lecţii de compoziţie, perspectivă, coloristică, altfel probabil n-ar şti nici să amestece culorile pe pînză sau să-şi întindă singur mediul de lucru pe şasiu. Asta deoarece artiştii naivi, oameni simpli şi fără prea mari venituri, fac singuri toată munca «de jos», de la prepararea şi întinderea pânzei pînă la rame şi vernisuri. Am putea spune că arta naivă este (aproape) jansenistă: ea evită nudurile şi portretele, ucide culoarea prin culoare şi nu provoacă intenţionat emoţii, pentru că nu are nevoie să placă, nu pentru asta se străduieşte. Arta naivă uimeşte orice spectator prin magia ei, îl face să zîmbească nostalgic sau amuzat. În arta naivă omul este pierdut în natură într-un mod atît de fericit ! Din cea mai umilă existenţă, cea a ţăranului român, se degajă cea mai înaltă semnificaţie. Pentru că arta naivă are acea «chimie» permanent invocată de Chagal, această artă ce tinde spre simplitate capătă, în ochii celor care au răbdarea să o admire, aspectul unei arte sacre, acea sacralitate a satului tradiţional românesc”, precizează Mircea Stroe, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Naivi din România.
Lucrările vor fi, ca în fiecare an, admirate pe simezele Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea, instituţie care a fost de la prima ediţie partener în organizarea acestui festival devenit o tradiţie culturală a oraşului şi un punct de referinţă al artei naive, al artiştilor, colecţionarilor şi iubitorilor de frumos.
„De la iniţierea festivalului am contribuit nu numai la magia și autenticitatea artei naive contemporane, ci şi la «reactivarea» unor artişti naivi români celebri pe plan internaţional, ca Gheorghe Babeţ şi Maricela Istrate, şi, de asemenea, prin secţiunea anuală «debutantul anului», la lansarea unor artişti naivi necunoscuţi care s-au transformat, în doar câţiva ani, în nume de succes ale artei naive contemporane româneşti (Adrian Donisanu, Genoveva Popa, Maria Ghercă sau Lucia Conţan)”, precizează Mircea Stroe.
Vernisajul expoziţiei a avea loc joi, 19 octombrie, la ora 17:30, la Muzeul Ţării Crişurilor, str Armatei Române nr. 1/A. Partenerii Asociaţiei Artiştilor Naivi din România în oganizarea evenimentului sunt Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Oradea, Centrul de Cultură al Judeţului Bihor, Muzeul Ţării Crişurilor, Visit Oradea, Fundaţia Comunitară Oradea, Cineforma Video Production, Liceul de Arte Oradea, Colegiul Naţional Iosif Vulcan, Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu, Liceul Teoretic Onisifor Ghibu şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!