Evenimentul este dedicat în exclusivitate artei naive, anul acesta fiind expuse 100 de lucrări de artă, câte una pentru fiecare an al Centenarului.
Alături de Asociaţia Artiştilor Naivi din România, organizator este şi anul acesta Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, iar partenerii principali ai festivalului sunt Consiliul Judeţean Bihor şi Muzeul Ţării Crişurilor, care pun la dispoziţie spaţiile expoziţionale şi vasta experienţă profesională.
De asemenea, parteneri în acest ambiţios proiect cultural sunt Fundaţia Comunitară Oradea, Pusha Fashion, Tehnoprint, Perpetuum Cluj, Revista Familia, Transilvania Tour, dl. Ioan Degău, cunoscut mecena al culturii tradiţionale, Cinema Palace, Inspectoratul Şcolar Bihor şi Liceul de Arte Oradea. Contribuţia fiecăruia dintre parteneri este esenţială, Festivalul Naţional de Artă Naivă fiind rezultatul implicării tuturor acestora.
Și-au confirmat până la această oră participarea aproape 30 de artişti naivi din toată ţara (Iaşi, Bacău, Arad, Reşiţa, Bucureşti, Constanţa, Maramureş, Galaţi, Sibiu, Oradea, Botoşani, Timişoara etc.). Evenimentul, de mare valoare pentru viaţa culturală a Oradiei, se va desfăşura alternativ la Muzeul Ţării Crişurilor şi în sălile de conferinţe ale Hotelului „Continental”.
Activităţile Festivalului Naţional de Artă Naivă – Oradea 2018 încep de joi, 18 octombrie, cu Conferinţa naţională a artiştilor naivi din România, urmată de un seminar în care va fi prezentat un proiect-manifest şi de vernisajul expoziţiei de artă naivă din cadrul festivalului.
Ziua de vineri, 19 octombrie, începe cu o masă rotundă şi dezbateri, fiind urmată de o proiecţie de film documentar despre arta naivă.
Asociaţia Artiştilor Naivi din România este iniţiatoarea acestui eveniment anual, pe care speră să-l poată dezvolta permanent. Orădenii care apreciază dozele mari de bună dispoziţie, distribuite vizitatorilor într-un soi de ritual galant, sunt aşteptaţi joi, 18 octombrie, de la ora 17:30, la vernisajul expoziţiei de la Muzeul Ţării Crişurilor, str. Armatei Române nr. 1/A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!