Ecologiştii contestă în continuare proiectul Primăriei de construcţie a unui nou pod peste Criş, care să lege cartierele Ioşia de Rogerius. Preşedintele CRSE Munţii Apuseni, Mihai Togor, se întreabă de ce Primăria Oradea nu e interesată mai degrabă de dublarea Podului Densuşianu, pentru fluidizarea traficului în municipiu. „Gropile de pe acel pod sunt atât de mari încât nu m-ar mira ca în curând să vedem prin pod”, spune Togor, contrariat.
Nelămuriri
Ecologiştii de la CRSE au cerut Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) Bihor să nu emită acordul de mediu până când PMO nu le răspunde nelămuririlor. Togor se miră că Executivul municipal insistă pentru Podul Sovata în condiţiile în care, spre deosebire de celelalte poduri rutiere, acesta nu ar lega nici un culoar principal de trafic din Oradea. Apoi, ecologiştii se întreabă cum vor fi rezolvate intersecţiile străzii Carpaţi cu alte două străzi ce au prioritate în zonă: Sovata şi Aluminei. „De la Bdul Dacia până la pod vom avea trei giraţii?!”, s-a mirat Andrei Acs, de la Ecotop Oradea. „Prin gâtuirea celor două străzi nu se va congestiona traficul în zonă? Ce vom câştiga astfel?”, se întreabă Acs.
Ecologiştii au întocmit o listă cu 20 de specii care ar fi afectate de construirea unui Pod peste Criş lângă Arena Alexe. La fel, spune Acs, în raportul la studiul de impact privind oportunitatea podului, se fac referiri doar la efectele benefice ale podului, privind fluidizarea circulaţiei în oraş. Însă, arată ecologistul, nu se prezintă un studiu cu privire la situaţia actuală din zonă: noxe, praf etc.. „În aceste condiţii, nu ai cu ce compara”, constată el.
Togor spune că e în stare să meargă cu Primăria Oradea „până la Haga”, pentru a se opune podului rutier ce ar lua locul actualului pod de pontoane. În ceea ce priveşte soarta pontoanelor, viceprimarul Carp spune că acest pod ar putea fi mutat cu 100 de metri în amonte de viitorul pod rutier.
C.C.
Podul Ioşia ne costă 4 milioane euro
Citiți principiile noastre de moderare aici!