Asociaţia Pescarilor Sportivi Aqua Crisius derulează proiectul „Elaborarea Planurilor de management, măsuri de management integrat şi întărirea capacităţii instituţionale de administrare a siturilor, Crişul Negru, Crişul Repede amonte de Oradea şi Lacurile de acumulare de pe Crişul Repede, Defileul Crişului Negru, Lunca Inferioară a Crişului Repede,Diosig şi Valea Iadei”. Valoarea totală a proiectului este de 2.466.042 lei, contribuţia financiară nerambursabilă a Uniunii Europene se cifrează la 90%, iar cea a Guvernului României la 10%.
În cadrul acestui proiect, Aqua Crisius a achiziţionat 40 de echipamente pentru monitorizarea stării de conservare favorabilă a 7 habitate și 108 specii de faună şi floră sălbatică de interes comunitar ori naţional din cele 6 situri Natura 2000 aflate în custodia asociaţiei, având o suprafaţa de 11.413 hectare.
Mai exact, custozii asociației au fost dotați cu echipamente de teren complete, atât de vară cât și de iarnă, dar și cu diferite echipamente cum ar fi: binoclu, binoclu cu infraroșii, aparat de electronarcoză, aparat hidroacustic, costume de neopren, stații fixe, stații mobile, lunetă, aparat foto profesional și trepiede.
Costul total al echipamentelor achiziționate a fost de 52.185,48 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!