La 112, un bărbat a anunțat că este lovit la piept, iar la caz a plecat un echipaj de la Salonta, care tocmai adusese la Oradea un pacient. Ajunși în colonie, apelantul la 112 s-a năpustit asupra mașinii de ambulanță cu un topor. Asistenta și ambulanțierul au urcat în mașină, iar ceilalți țigani (rude și vecini ai apelantului agresor) au reușit să îi ia toporul din mână.
Recalcitrantul s-a năpustit din nou asupra autospecialei de Ambulanță și a reușit, prin violențe, să îl scoată pe ambulanțier din mașină. Reclamantul era nervos că echipajul ar fi ajuns târziu la caz. Ambulanțierul a reușit să scape din mâinile agresorului s-a urcat la volanul Ambulanței și a ieșit din colonie.
Fiind vorba de un apel la 112 despre un caz medical, echipajul de la Ambulanță s-a reîntors împreună cu poliția, dar culmea nimeni nu mai recunoștea nimic, nici agresiunea, nici amenințările, dar nici durerile anunțate.
Nu este prima dată când un echipaj medical de urgență este agresat într-o colonie de țigani, atât SMURD cât și Ambulanța căzând victime temperamentului coleric al țiganilor. Cum nu s-a depus nicio plângere, poliția nu efectuează cercetări, dar există din nou posibilitatea ca cele două servicii de urgență să decidă să nu mai intre în coloniile de țigani decât supravegheați de poliție sau să transmită aparținătorilor să își aducă pacienții în afara coloniei.
[related-post post_id=”1910651″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!