Acest proiect este finanțat de programul StartONG, lansat de Kaufland România și implementat de asociația Act for Tomorrow.
„Proiectul a primit suma de 11.305 lei de la Kaufland pentru a fi implementat între 11 mai și 20 iulie 2020 și are ca obiectiv principal sprijinirea cadrelor medicale din județul Bihor, care se luptă în această perioadă cu situații medicale deosebite, din cauza lipsei de echipamente medicale. Astfel, medicilor li se oferă șansa de a salva vieți în timp ce-și protejeză propria sănătate în lupta cu virusul Covid-19”, spune Amelia Stoian, profesor la CN Mihai Eminescu.
Echipa de proiect este formată din: Livia Cătălina Muntean, director al Colegiului Național Mihai Eminescu, Amelia Stoian și Nagy Istvan, mentorii echipei Modus Vivendi, precum și din elevii: Dominik Toth, David Simoc, Mihail Pop, Vlad Durdeu, Corina Chiș, Bogdan Ruțaș și David Dan.
“Sprijinul generos al companiei Kaufland oferă elevilor şi colegilor mei din echipa de robotică posibilitatea de a continua ceea ce au realizat, cu discreţie şi utilizând resurse proprii, încă din primele săptămâni ale perioadei dificile pe care am traversat-o. Gândul la celălalt, disponibilitatea de a învăţa, de a-şi pune cunoştinţele şi capacitatea de efort în sprijinul celorlalţi crează profilul unor tineri activi şi implicaţi în viaţa comunităţii. Vizierele realizate de ei vor ajunge la cadrele medicale din zonele rurale şi urbane mici ale judeţului Bihor şi suntem foarte mulţumiţi că putem fi de folos. ”, a explicat Livia Cătălina Muntean, director al CN Mihai Eminescu.
În cadrul acestui proiect se vor derula mai multe acțiuni care includ: analiza ofertei achizițiilor necesare, crearea modelului de suport pentru vizieră, identificarea beneficiarilor proiectului, fabricarea, asamblarea și dezinfectarea vizierelor, precum și experdierea acestora către aproximativ 500 de cadre medicale, care își desfășoară activitatea în județul Bihor.
Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură, iar valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă. Între timp, o parte dintre viziere făcute de elevii de la Eminescu au ajuns la Ștei.
De la eminescieni, pentru eminescieni
„Mulțumim echipei de robotică Modus Vivendi, de la Colegiul Național “Mihai Eminescu” din Oradea, care prin intermediul primăriei noastre, a donat Spitalului Orășenesc Ștei, 35 de viziere de protecție împotriva coronavirusului Covid-19, proiectate și fabricate in atelierul propriu. Felicitări pentru frumoasa inițiativa !
Domnul Aron Radu, managerul Spitalului Orasenesc Ștei, absolvent al Colegiului Național “Mihai Eminescu” Oradea, este profund recunoscător tinerei generații de elevi și le transmite mulțumiri pentru generozitatea și spiritul civic de care au dat dovada, donația făcută susținând munca echipei medicale a spitalului, în contextul epidemiologic actual”, spune primarul Șteiului Iulian Balaj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!