În prima zi, s-a concertat la Ambasada României din Budapesta, evenimentul fiind organizat de Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române conduse de inimoasa doamnă Gabriela Elekes, cu sprijinul Parohiei Ortodoxe Române din Budapesta.
În incinta Ambasadei s-a adunat un numeros public precum şi o serie de oficialităţi, în frunte cu doamna ambasador a României în Ungaria – Ireny Comarovski. „În aceste zile suntem colindaţi de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe a Episcopiei Oradiei, a Mitropoliei Ardealului. Apreciem activităţile culturale promovate de biserica Ortodoxă Română din Ungaria alături de celelalte organizaţii. A fost o seară încărcată de emoţii fireşti, spun eu, iar publicul numeros a participat cu deosebit interes la acest moment artistic înălţător. Suntem deosebit de recunoscători că putem prezenta comunităţii româneşti din Ungaria şi societăţii ungare un eşantion de cultură şi tradiţii româneşti de cea mai înaltă ţinută. Alături de programul coral prezentat de corul Fcultăţii de Muzică din Oradea apreciez evoluţia şi ţinuta artistică a cuplului excepţional, minunaţii soţi Florina şi Florin Mariş-Hinsu”, ne-a declarat Excelenţa Sa, doamna ambasador Ireny Comarovski.
Şi la Gojdu
În încheierea spectacolului de colinde, s-a propus ca întreg auditorul să aducă laudă lui Dumnezeu colindându-se „O ce veste minunată”.
În cursul zilei de duminică, după slujba comună a celor două biserici ortodoxă română şi greacă a avut loc un alt concert de colinde ce s-a desfăşurat în interiorul capelei ortodoxe române din Budapesta, situată în incinta Fundaţiei Gojdu. Şi la acest eveniment corul orădean şi soliştii şi-au făcut cu prisosinţă datoria, o menţiune aparte se poate acorda inimoasei profesoare Anca Banda, directorul Casei de Cultură din Beiuş, care prin cuvinte înălţătoare cu referire la naşterea Pruncului Isus, a prezentat fiecare lucrare corală stârnind curiozitatea celor prezenţi. La finalul spectacolului, a avut loc o agapă oferită de preotul paroh Marius Maghiaru în cadrul aşezământului monahal condus de părintele David Pop.
Folosind cuvinte alese, îmbrăcate într-o aureolă a tradiţionalismului românesc, după fiecare spectacol Viorel Orbai, membru al delegaţiei colindatorilor a mulţumit într-un mod artistic aparte.
Veronica Bursaşiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!