Totuşi, în peisajul molcom orădean, se mai găsesc unii care să spargă monotonia. Dorin Chiş e un vechi pasionat de ambarcaţiuni de orice fel. Cu mulţi ani în urmă, a fost primul din ţară căruia i-a venit ideea să facă o plută de pet-uri şi să o testeze pe mai multe râuri şi în Delta Dunării. Între timp, şi-a trecut în CV-ul extraprofesional şi alte aventuri nautice pe mările lumii. După mai multe încercări de a construi ambarcaţiuni, de-o vreme încoace s-a axat pe caiace.
„Victor”, un caiac dublu din placaj pentru ambarcaţiuni, finisat cu grijă şi pictat de artista Angela Szabo, este o operă de artă plutitoare. În ciuda numelui, „Endorfin” este mult mai sobru – fâşiile din lemn lăcuit, mai nobil sau mai banal, îi conferă aerul unui costum în dungi – serios dar nu foarte. Mai e şi „Lady Ga Ga”, un alt caiac din placaj armat cu fibră de sticlă. „E Ga Ga ca gâsca, nu ca vedeta”, precizează Dorin Chiş, Kiru pentru prieteni şi cunoscuţi. Un al patrulea caiac din lemn, Gringo, este în atelierul Angelei Szabo din Roşia, la pictat. Omul visează să facă din hobby-ul său o activitate larg împărtăşită în Oradea.
Nepreţuitele
Kiru a dus construirea caiacelor până în faza artizanatului. „Nu e bun ca biznis”, spune el, şi detaliază, arătând spre Endorfin: „construcţiile astea din lemn înglobează foarte multă manoperă. Ar trebui să-l vinzi ca şi caiac de artă ca să-ţi scoţi munca. Să fim serioşi, nu se găsesc clienţi pe sectorul ăsta. La caiacul ăsta am început să lucrez anul trecut în martie şi l-am dat la apă luna trecută”. „Dacă vrei să faci bani, mai bine te ocupi de altceva”, e concluzia sa.
„Am şase caiace, două de plastic pe care le ţin pentru hârjoană pe ape cu bolovani, ca să nu le stric pe astea, şi am patru făcute de mine. Mă întreabă lumea, „Ce naiba faci cu ele? La ce atâtea caiace? Ce faci cu ele?” Păi, mă dau. Trebuie să te gândeşti aşa: nu te duci cu caiacul singur că ar fi plistisitor. Dacă le propun altora ture cu caiacele, câţi au caiace? Dacă-i chem, trebuie să le dau şi caiace”, explică Kiru.
Lupta pentru luciul apei
„Aici suntem în mijlocul continentului, nu prea avem stofă de navigatori”, oftează el. În plus, nici condiţiile din vecinătatea Oradiei nu sunt dintre cele mai prielnice.
„Crişul e plin de amenajări hidrotehnice, plin de peturi, plin de pungi. Are apă de două degete şi câteodată nici pe aia. Dacă ies aval de oraş, e tot zonă industrială şi apoi, pe maluri e groapă de gunoi, e rău şi e urât. Am ieşit, totuşi, când sufeream cumplit de stat pe uscat”, relatează Kiru.
Deşi o activitate cât se poate de paşnică, vâslitul în caiac nu e lipsit de agresiuni…
„După ce scapi, pe la Sântion în jos e frumos, cu porţiuni de luncă, dar nici acolo nu e mare scofală: pescarii dau cu pietre după caiace. Odată mi-au strigat de departe să nu trec pe acolo. M-am oprit odată şi l-am întrebat pe unul: „ce vrei să fac, spune-mi tu pe unde să trec?” Mi-au spus să mă duc la ştrand… No bine omule, nu am venit până aici să iau caiacul în spate ca să te ocolesc pe tine. Şi m-am dus mai departe dar au dat cu pietre după noi. Nu-mi place pe Crişul, e mic, murdar şi cu obstacole”, spune nemulţumit.
Teren de joacă
Cu câteva caiace şi mijloace auto, terenul de joacă pentru canotori este nelimitat. Amenajările de pe Tisa, din Ungaria sau Mureşul din aval şi amonte de Arad sunt dintre cele mai apreciate zone pentru caiacul de agrement. „În sfârşit am găsit la ce ne e bună nouă Ungaria! Atunci când s-a dat drumul la jumătatea asta de Shengen, şi am putut ieşi cu buletinul, ne-am gândit „bun merci, nu chiar ne ajută că nu au niciun munte”. No , uite că au ceva. Au nişte lacuri artificiale pe Tisa, vreo 30 de km are zona inundată, un fel de deltă amenajată peste nişte crânguri de uscat. Au tot felul de păsări de apă, canale labirintice, e o nebunie ce e acolo”, se entuziasmează Kiru.
Mica deltă improvizată de unguri e la o distanţă de vreo 120 de km de Oradea.
„Pe Mureş mergem mult. În aval de Arad e Parcul Natural Lunca Mureşului, unde e foarte frumos. E apă mare, nu dai de pietre. Mureşul e un râu repede, nu dai atâta la padelă. Malurile sunt toate pline de păduri şi sălcii, e spectaculos. Când vrem ceva mai sportiv, mergem în amonte de Arad, ne lăsăm de la Ilia la Lipova. Dacă Mureşul nu e leşinat, nu e costeliv de secetă, sunt nişte sectoare rapide chiar faine”, spune el.
Competiţie cu motorizaţii
Cu cei 15 km lungime ai săi, acumularea de la Beliş – Fânânele este preferata sa între lacurile de altitudine, învăluite de ceţile matinale cauzate de diferenţele de temperatură dintre zi şi noapte. Doar că plăcerea de-a vâsli pe apele sale încadrate de cetină nu e chiar gratis. „S-a stricat foarte mult atmosfera. Acolo era fain acum 10 ani, nu era nimeni, eram singuri pe lac. Acum e plin de ski jeturi, ski nautic, motoare de nu ştiu care. Dimineaţa e plăcut pentru că adepţii motoarelor sunt nişte leneşi, se trezesc greu. La 7 dimineaţa dacă ieşi pe lac ai ceaţă deasă şi linişte. La prânz, cât e mai rău pentru noi, că e cald, apar ei cu hărmălaia. Se liniştesc pe la 5 după-amiaza şi iar e plăcut”, prezintă Kiru o zi obişnuită pe Beliş.
Şi lacul Oaşa, accesibil de pe Transalpina, a fost notat cu „foarte bine” în carnetul de impresii: „extraordinar loc, aproape că l-aş pune la egalitate cu Belişul. E înconjurat de păduri de brad, aerul miroase a răşină şi în jur vezi creste de 2000 de metri. E deosebit.”
Proiect pentru Oradea
În încercarea de a împrăştia microbul în rândul populaţiei, Kiru ţine site-ul de călătorii nautice la zi. Pe proexpedition.org, ghid de referinţă pentru ieşirile în natură, a adăugat secţiunea proexpedition nautic, alimentată regulat cu rapoarte şi fotografii din cele mai noi ture pe apă. Deşi pasionaţii de caiac nu sunt chiar o raritate în Oradea, majoritatea lor preferă adrenalina „whitewater” (ape „albe”, învolburate – traducere aproximativă n.r.) calmului la care invită caiacele lui Kiru. „Sunt domenii diferite. Pe domeniul de caiac de agrement, de tură, în Oradea eu nu mai ştiu pe nimeni. În schimb ştiu o grămadă de oameni care s-ar da. Dacă vreau să plec, niciodată nu plec singur”, anunţă el.
Kiru mai spune că i-a trecut prin cap să facă o bază nautică pe Criş, chiar în Oradea. „Am un club sportiv de Go şi aş putea adăuga ca obiect şi caiacul, ca bază legală. Dar numai când mă gândesc că mi-ar trebui un ponton la Criş şi o clădire unde să ţin echipamentul, şi protocoale cu Primăria, cu Apele Române, mi se înmoaie genunchii. Dacă aş reuşi să trec peste impasul ăsta, sigur ar fi o treabă bună, n-ar fi lipsă de interesaţi”, anticipează Kiru.
„Naveta” la servici
Şi-a şi găsit locul perfect pentru baza sa, insula dintre podurile Decebal şi Sovata: „aici locul de joacă e destul de mare, în jos până la baraj şi în sus până la Primărie, la Podul Ferdinand, cu observaţia că că te iau de urechi pescarii, după cum am zis…”
Kiru spune că a plănuit, chiar, să facă naveta la locul de muncă, cu un caiac pliabil: „blocul meu pe pe malul Crişului iar biroul îmi era chiar pe malul Crişului, lângă podul de la Informatica”. Planurile i-au fost dejucate de mutarea firmei, tocmai în Cantemir.
Citiți principiile noastre de moderare aici!