Duplexul de fotografie „Oameni şi cruci” de Vasile Dorolţi şi „Confesiuni religioase” de Remus Ţiplea a fost vernisat marţi, în sălile Muzeului Ţării Crişurilor (MTC) din Palatul baroc, cu participarea episcopului romano-catolic László Böcskei, a unui trimis al Episcopiei Greco-Catolice şi a directorului Aurel Chiriac. Curatorul expoziţiei este Florin Şipoş, editor al site-ului de fotografie mondorama.ro.
„Pentru noi, acest eveniment este foarte important şi din perspectiva ideii de a ne deschide spre arta fotografică. Altfel, suntem o instituţie cu profil istoric în principal, care mizează foarte mult pe fotografia document. Ştim ce importantă este imaginea în a reconstitui mentalităţi şi aspecte de viaţa cotidiană din diverse epoci”, a spus Chiriac în deschiderea acestui al doilea eveniment din programul Zilelor Muzeului.
Epoca de plastic
Florin Şipoş, curatorul expoziţiei, a expus scurte prezentări ale celor doi artişti fotografi: Vasile Dorolţi şi Remus Ţiplea sunt amândoi produse ale şcolii de fotografie de la Baia Mare. Vin la Oradea cu proiecte fotografice epice sub aspectul perioadei în care s-au concretizat.
„Cum a existat o şcoală de pictură la Baia Mare, aşa este acum una de fotografie, care a stabilit un etalon în fotografia românească, prin grupul 7 zile, din care făcea parte Vasile Dorolţi ca membru fondator. Proiectul «Oameni şi cruci» durează de zece ani. A pornit de la un fapt simplu, crucile de la marginea drumurilor, ca să dezvolte un eseu formidabil, cred eu, despre disoluţia Maramureşului şi nu numai, ci a întregii ţări. De la crucile acelea frumos sculptate în lemn, pe care Maramureşul le avea în tradiţie, s-a ajuns la cruci de plastic. Dacă am avut cândva o epocă de piatră, una de bronz şi alta de aur, avem azi una de plastic”, a relatat curatorul.
A arătat că pasiunea lui Dorolţi pentru fotografie datează „din anii de cruntă dictatură, când simpla prezenţă a unui aparat foto atârnat de gât trezea suspiciuni aparatului represiv. Este dintre puţinii care a pus în lumina fotografiei lumea orfelinatelor comuniste, cu proiectul «Închisoarea îngerilor»”.
Fotografiile din „Oameni şi cruci” pur şi simplu pun întrebări – cel puţin aşa şi le-a descris autorul, parafrazându-şi colegul de expoziţie. Ţiplea, fotograf documentarist, crede că fotografia documentară expune fapte şi realităţi şi ridică întrebări.
Majoritatea imaginilor lui expuse la Muzeu sunt cadre apropiate, care invită la intimitate cu subiecţii – fie că sunt Cristoşi de tablă cu lămpi de grădină fixate rudimentar la subsuori ori personaje decupate din comunităţile nestrăbătute de drumurile zilelor noastre. Fotografiile lui pot, cu uşurinţă, trimite privitorul în cotloanele trecutului personal, de unde fiecare evadează cum poate – apelând la umor sau predându-se tristeţii copleşitoare.
Documentară
Remus Ţiplea este din aripa mai tânără a fotografiei româneşti, documentarist ca formaţie. Cel mai cunoscut proiect al lui a fost unul de fotografie macro – „Bulbucaţii”. Anul trecut, seria sa „Ciurdarii” a ajuns între primele zece proiecte din lume, în cadrul unui concurs în care s-au înscris 270.000 de imagini aparţinând fotografilor din 200 de ţări.
La „Confesiuni religioase” Remus a lucrat şase ani. A trebuit să jongleze cu mai multe cutume inevitabile când intri în relaţie cu unele culte religioase, unele sunt mai relaxate, altele mai ermerice. La început i-a fost greu, dar a câşigat încrederea oamenilor şi a ajuns să fie invitat la evenimentele diverselor comunităţi. Pelerinajul geografic pe care l-a făcut e şi unul moral. Concluzia la final de proiect: „Orice biserică trebuie să te facă un om mai bun”, spune curatorul, Florin Şipoş.
„Confesiunile” lui Ţiplea din viaţa privată a sectelor şi cultelor religioase pun în faţa vizitatorilor momente-cheie. Să priveşti botezurile penticostale, făcute direct în ape curgătoare, sau cele din piscină, ale Martorilor lui Iehova, sunt lecţii obligatorii despre cei de lângă noi, oferite cu generozitate de unul care a ajuns în cămara cea mai ferită a comunităţilor religioase. Uimitoare prin inedit – botezul unei gravide, sau surprinzătoare prin frumuseţe – geometria seacă a cimitirului înflorat, fotografiile sale au şi o bună doză de umor; inevitabil, vreun pet de Cola sare-n ochi la vreo ceremonie de sfinţire, aşa cum ireal pare şi un gropar care „levitează” deasupra gropii la care lucrează.
O lună
„Simţim în jurul nostru cu toţii că lucrurile se precipită spre un sfârşit, către încheierea unui ciclu. Şi totuşi, în această amărăciune, nelinişte, sunt imagini care ne aduc aminte că pe lumea aceasta sunt lucruri care nu pot fi distruse. De plastic, de neplastic, ele întrupează ceva de dincolo de ele”, este aprecierea criticului de artă Ramona Novicov.
Expoziţia va rămâne deschisă vreme de o lună. Rămâne pentru fiecare să verifice dacă găseşte în imaginile expuse „speranţa că moartea nu e un sfârşit, că există o bucurie a crucii, un râs al patriarhilor”, cum spune Novicov, sau revolta faţă de disoluţia morală care a permis ca locul crucilor sculptate să fie luat de Cristoşii de plastic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!