”Joi, 26 ianuarie, la ora 19.04, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Băile Felix au depistat în trafic un bărbat de 34 de ani, localnic, care, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Morii din localitatea bihoreană Sânmartin, a acroșat un autoturism parcat regulamentar, continuându-și deplasarea până pe strada Ștefan cel Mare din localitate, unde a acroșat un cap de pod” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
[eadvert]
Accidentul a fost unul fără victime.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 34 de ani, care conducea autoutilitara, prezenta o concentrație alcoolică de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!