Lansarea celui de-al treilea album al trupei va avea loc sâmbătă 7 august, de la ora 19:00, la Centrul Creştin Salem Oradea, situat în spatele Pieţei Nufărul. Albumul conţine în total 14 piese şi poate fi achiziţionat contra sumei de 15 lei. În deschiderea spectacolului de lansare, la care sunt aşteptate peste 500 de persoane, vor dansa o serie de trupe dance din Oradea şi din Timişoara.
Trupa „Dunamis” a luat fiinţă în anul 2007, la iniţiativa rapperilor orădeni Seraia şi Boboc. De atunci, Dunamis a avut zeci de concerte în toată ţara. Mesajul pozitiv („Dumnezeu există şi El încă schimbă vieţi”), precum şi prezenţa scenică deosebit de dinamică face din trupa orădeană una din cele mai importante trupe de rap din România.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!