Pentru că Ţîrle nu mai era membrul partidului din partea căruia a candidat în 2008, secretarul Judeţului şi prefectul au constatat încetarea mandatului lui Ţîrle ca preşedinte al CJ Bihor. Radu Ţîrle a întârziat cât a putut înscrierea sa în PDL, pentru a nu-şi pierde mandatul. La fel, liberalii nu l-au dat afară din partid, pentru a nu-i da cale liberă să intre în PDL, fără ca Ţîrle să piardă şefia CJ.
Până la data alegerilor, Radu Ţîrle va rămâne doar candidatul PDL la preşedinţia Consiliului Judeţean. Atribuţiile sale au fost transferate ieri fostului său coleg din PNL, vicepreşedintele Dumitru Voloşeniuc. În plenul Consiliului, Voloşeniuc nu s-a arătat, totuşi, prea încântat de noua sa postură. Noul şef a spus că oricum, în perioada care a rămas până la alegeri va fi campanie electorală. Aşa că nu va apuca să se bucure prea mult de prerogativele funcţiei.
Plecarea lui Ţîrle de la cârma CJ dă satisfacţie USL, care săptămâna trecută cerea prefectului să emită Ordinul prin care să constate încetarea mandatului preşidentelui Ţîrle. Lucru care s-a şi întâmplat.
Ţîrle a intrat în politică în 2004, devenind senatorul din partea PDL. Apoi, în 2007 a fost exclus de PDL şi în 2008 a candidat la CJ Bihor din partea PNL. Iar în 2011, a anunţat că „trece cu sufletul” din nou la PDL. Liberalii nu l-au exclus din partid, deoarece atunci Ţîrle s-ar fi putut înscrie în PDL, păstrându-şi, în acelaşi timp, funcţia de preşedinte al CJ Bihor.
Joi, plenul Consiliului Judeţean a fost convocat într-o şedinţă extraordinară, pentru a constata încetarea mandatului preşedintelui şi pentru a-i delega atribuţiile acestuia unuia dintre vicepreşedinţi.
UDMR, cu Voloşeniuc
Radu Ţîrle a fost prezent în sală la începutul şedinţei şi a luat cuvântul. Le-a mulţumit consilierilor pentru colaborare şi s-a arătat satisfăcut de ce a realizat în cei trei ani şi unsprezece luni de mandat.
Apoi, consilierii judeţeni au fost chemaţi să voteze vicepreşedintele care va prelua prerogativele de la Ţîrle. Înainte de vot, Kiss Alexandru a arătat că nu-l interesează aceste prerogative. Astfel, Dumitru Voloşeniuc a fost votat să preia atribuţiile prezidenţiale până la alegeri. Voloşeniuc a obţinut 22 de voturi, iar Kiss doar cinci. Pentru udemerist au votat doar consilierii PDL şi… Voloşeniuc însuşi! Un vot simbolic, care arată clar că PDL ar dori o colaborare cu UDMR după alegerile locale din 10 iunie. La fel şi liberalii.
„Este prima dată când ungurii nu votează cu ungurii!”, a constatat Ionel Avrigeanu – liderul grupului PDL. „În schimb, aşteptăm ca românii să voteze cu ungurii”, a răspuns Szabo Odon – liderul grupului UDMR. Desigur, în perspectiva alegerilor.
Avrigeanu: Si USL-istii sa-si piarda mandatul!
Citiți principiile noastre de moderare aici!