Începând cu data de 12 decembrie 2010, ora 00:01, se pune în aplicare noul mers al trenurilor de călători, valabil până la data de 10 decembrie 2011, ora 24.00. La nivel naţional, prin acest program sunt prevăzute în graficul de circulaţie 1.478 de trenuri, din care: 248 de trenuri de rang superior, 66 de trenuri internaţionale, 1.134 de trenuri de persoane şi 30 de trenuri sezoniere.
O noutate în planul de mers 2010 – 2011 constă în organizarea circulaţiei trenurilor de rang superior pe relaţia Bucureşti – Constanţa şi retur sub forma graficului cadenţat, cu trenuri la interval d două ore în extrasezon şi o oră în sezonul estival.
În privinţa traficului internaţional, există legături directe spre Viena, Budapesta, Sofia, Belgrad, Chişinău, Kiev, Moscova, Istanbul şi Thessaloniki.
Pe plan local
În ceea ce priveşte mersul trenurilor de călători cu trecere prin staţia Oradea, am primit informaţii de la Cristina Derban, şefa staţiei. „În principal, orele de sosire şi plecare ale trenurilor în Staţia Oradea au rămas aceleaşi, cu unele mici modificări”,a precizat Cristina Derban.
Una dintre modificările importante aduse de noul mers al trenurilor este schimbarea orei de plecare a trenului Intercity 532, pe relaţia Oradea – Bucureşti Nord, care va avea ora de plecare 9:40, faţă de 10:58 în prezent.
Altă modificare importantă este separarea trenului 1833, Cluj Napoca – Oradea în trenul Internaţional 362, Cluj Napoca – Budapesta, cu sosire la Oradea la ora 17:54 şi trenul 1833, Iaşi – Timişoara, cu sosire în Oradea la ora 18:50.
„O noutate importantă este faptul că trenul Internaţional 366 Braşov – Budapesta, respectiv 367, Budapesta – Braşov, va avea încomponenţă trei vagoane ce vro circula la Târgu Mureş”, a specificat Cristina Derban.
Pentru a nu avea suprize din cauza unor eventuale modificări ce vor interveni în mersul trenurilor, călătorii sunt rugaţi să se informeze înainte de începerea unei călătorii la birorile de informaţii sau la agenţiile de voiaj CFR. Agenţia de voiaj CFR Oradea are telefonul: 0259.416.565.
D.B.
Reduceri la calatoriile cu trenul
Citiți principiile noastre de moderare aici!