Echipa Trupei Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria prezintă duminică, 7 aprilie, de la ora 19:00, la Sala Mare, o nouă premieră la Sala Mare: „Rabbit Hole”, de David Lindsay-Abaire, traducerea Adina Oniciuc, în regia lui Vlad Cristache.
[eadvert]
„Rabbit Hole” este o dramă psihologică contemporană care i-a adus autorului american David Lindsay-Abaire Premiul Pulitzer pentru Dramă în anul 2007, cinci nominalizări la Premiile Tony și Premiul Spirit of America.
Distribuția este formată din actorii: Alina Leonte (Becca), Răzvan Vicoveanu (Howie), Giorgiana Coman (Izzy), Gabriela Codrea (Nat) și Tudor Manea (Jason). Echipa este completată de Rara, cățelușa Malinois căreia îi revine rolul lui Taz și este coordonată de reputatul dresor orădean, Bondar Alexandru. De asemenea, în spectacol se va auzi și vocea lui Ivan Liam, în rolul lui Danny.
Pentru ca Rara să se miște controlat pe scenă și să latre la comandă a fost nevoie de ani întregi de dresaj, apoi zeci de repetiții cu actorii în decor.
Echipa artistică este formată din Vlad Cristache, regizor și manager al Teatrului Excelsior și scenografa Andreea Tecla, care au realizat deja împreună numeroase proiecte, formând un duo de succes. Ambii se află la prima întâlnire cu echipa de actori a Teatrului Regina Maria, cu care au reușit să creeze o relație frumoasă, care se va regăsi și în energia de pe scenă.
„Rabbit Hole e o poveste foarte interesantă despre pierdere și ce putem face noi ca să depășim momente critice din viața noastră. E un text foarte sensibil, emoționant și către final, dătător de speranță. Premiza textului este că o familie își pierde copilul într-un accident de mașină stupid. Acțiunea se petrece la 6 luni după acest eveniment tragic și evidențiază etapele prin care această familie trece până la vindecare”, spune regizorul Vlad Cristache.
Într-un univers paralel totul e minunat și lucrurile se întâmplă așa cum ar trebui să se întâmple. În acest univers, un copil aleargă după un câine, apoi se întorc să se joace în sufragerie.
Într-un alt univers, se creează un butterfly effect colectiv unde cineva uită o ușă deschisă, cineva răspunde la telefon, cineva se grăbește și fiecare, pentru o fracțiune de secundă, nu anticipează ce urmează să se întâmple… iar câinele se întoarce singur. Are loc un accident, un accident absurd, pentru care vinovați sunt toți și nimeni în același timp. Iar procesul de vindecare este unul dificil, care are loc pe plan personal și interpersonal deopotrivă.
„Rabbit Hole” este o poveste caldă despre acceptare, forță și transformare, construită ingenios în jurul ideii de pierdere și al mecanismelor de supraviețuire pe care oamenii le adoptă în procesul lent de vindecare.
Spectacolul este nerecomandat persoanelor sub 14 ani! În timpul spectacolului se folosesc lumini stroboscopice, care pot afecta persoanele cu epilepsie sau sensibilitate la acest tip de lumină.
Următoarele reprezentații au loc în 8 aprilie și 13 mai, de la ora 19:00, la Sala Mare. Biletele se găsesc la agenția teatrului, după următorul program: marți-joi între orele 12:00-18:00, miercuri-vineri între orele 10:00-14:00 şi sâmbătă între orele 11:00-13:00. De asemenea, biletele pot fi achiziționate și online pe Eventim sau înainte cu o oră de începerea spectacolului, de la agenția teatrului, în limita locurilor disponibile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!