Începând de duminică, 21 septembrie, ora 21, se va întrerupe furnizarea apei calde de la punctele termice 413, 416, 422 și 603. Se vorf efectua lucrări pentru intercalarea în rețeaua de transport a conductelor noi de termoficare de pe străzile R. Ciorogariu, N. Iorga și M. Eminescu. Această lucrarea se face în cadrul proiectului “Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi a creşterii eficienţei energetice – finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu – etapa I – 17,53 Km”.
Vor fi afectați orădenii, inclusiv cei cu puncte termice proprii, situați pe străzile Roman Ciorogariu – parțial, Eminescu – parțial, Dunărea – parțial, Republicii- parțial, N. Jiga – parțial, Parcul Traian(zona intersecției cu str. Republicii) și cele adiacente acestora, respectiv cei de pe str. Menumorut(între str. Doinei și Piața Creangă) precum și cei din Sânmartin.
”Din cauza acestei lucrări, prin care se întrerupe parțial trecerea agentului termic dinspre malul stâng către cel drept al Crișului Repede, vor fi posibile însă disfuncționalități în livrarea apei calde și de la celelalte puncte termice situate pe malul drept, sub aspectul unor temperaturi mai scăzute ale acesteia sau chiar întreruperi” precizează Societatea de Termoficare.
Reluarea furnizării apei calde se va face în cursul serii de luni, 22 septembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!