Vegh Alexandru, multiplu campion naţional şi campion mondial cu echipa României în anul 1965 la Galaţi şi-a măsurat puterile cu Kosa Zoltan multiplu campion naţional al României. De menţionat faptul că ambii concurenţi au depăşit deja generoasa vârstă de 70 de ani şi nu s-au sfiit să participe la un concurs cu o singură manşă de cinci ore.
Departajarea s-a făcut prin numărarea peştilor, arbitrii trebuiind să numere peste 800 de peşti.
Astfel, în urma numărării Kosa Zoltan 71 ani, care a prins 522 peşti, l-a depăşit pe venerabilul său adversar Vegh Alexandru 81 ani, care a prins 289 de peşti.
Vreamea bună, dar şi spectacolul oferit de cei doi foşti campioni, a făcut ca numeroşi spectatori să participe la duelor celor doi. Printre spectatori s-a aflat şi Benzar Zsolt component al lotului EnergoTim.
Citiți principiile noastre de moderare aici!