Totul începe de la câţiva tineri cu iniţiativă care îşi încropesc o trupă, cântă între prieteni, la mici evenimente din liceu sau baluri şi mai apoi, cu multă muncă şi puţin noroc ajung în cluburi. De acolo şansa, promovarea şi seriozitatea în crearea actului artistic fac diferenţa. În acest tipar se înscriu şi cele două trupe de adolescenţi, AnySound şi Source care au concertat sâmbătă seara în Moszkva Caffe.
În faţa unei săli pline de colegi, prieteni sau fani, au urcat pe scenă mai întâi cei de la Source. Ştefan Kajtar (chitară, baking vocals), David Fodor (tobe), Adrian Agache (chitară), Csongor Boros (bass), cărora li s-a alăturat solistul surpriză Simon Kurityak aka Armstrong au ridicat de la început tinerii în picioare cu coveruri de la Nirvana, The White Stripes, Green Day, BloodHound Gang, MayDay Parade sau ZOB ori Viţa de Vie. Fanii s-au întrecut în hadbanguri ori pogo dezlănţuind energia şi în faţa scenei.
Câştigătorii Open Stage, trupa AnySound, le-au urmat celor de la Source, prezentându-şi primul lor album, DIRTWALL. Albumul conţine zece piese: The story of a bass guitar player, Don’t take me, Hobo Place, I’ll meet you in the summertime, Lands changing mood, Doar tu, Catter pillar, A new world, Going home şi Green Bench. Au continuat cu coveruri de la AC/DC, Nirvana ori Blink sau chiar cu mai noul hit Psy: Gangnam Style dar în varianta AnySound.
Seara s-a încheiat tot cu cei de la Source, care au revenit pe scenă în strigătele fanilor lor. Concerte de succes pentru două trupe tinere, aflate la începutul unui drum greu, dar de care cu siguranţă vom mai auzi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!