Este vorba de cărțile „Inima, centrul iubirii” și „Viața între da și nu”. Evenimentul a avut loc la Biserica Ortodoxă „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” și a fost onorat și de această dată de părintele profesor universitar dr. Dumitru Megheşan, fostul decan al Facultăţii de Teologie din Oradea, primarul Mados Attila, alți preoți din Diosig și din zonă, invitați și enoriași.
Primul discurs i-a aparținut psihologului Călin Todor, fiu al satului, care a vorbit despre „relația de prietenie dintre creier și inimă” și „fericirile și nefericirile omului”, în contextul cărților lansate de preotul Man.
„Mă raliez și eu acestei bucurii, pentru că este nu doar o bucurie a familiei Man ci una în sufletele noastre. Părintele Man a găsit o cale de aur, pentru că nimic nu este mai frumos decât îndeletnicirea cu cititul cărților, din nefericire azi nu de mulți urmată. Calea aceasta ne ferește de derapajele existențiale. Cele două cărți le-aș numi cărți ale înțelepciunii. Prima și a doua vorbeau despre învățătura creștină corectă, iar acestea două sunt cărți de inimă, de suflet, sunt două meditații mai lungi. Părintele Cornel a înțeles că cea mai de folos preocupare este tocmai zăbovitul între cărți”, a spus printre altele profesorul Dumitru Megheşan, făcând totodată și recenziile celor două cărți.
„Astăzi societatea noastră este foarte bolnavă, aproape în comă. Iubirea care iartă, care zidește, de asta are nevoie societatea, nu de circ, de comedie. Societatea noastră are nevoie de seriozitate. Trebuie să ne schimbăm inima și astfel ne vom schimba și mintea. Ar trebui ca cei care ne conduc vremelnic să citească această carte, le-o recomand: Inima, centrul iubirii”, a mai adăugat preotul Megheșan.
Profesorul a lăudat titlul ales pentru a doua carte, apreciind că „viața este o perpetuă răstignire între da și nu. De câte ori ați simțit că sunteți răstigniți între da și nu? Părintele vede acest dualism, această punere în oglindă, voia lui Dumnezeu, voia conștiinței noastre și nu-ul păcatului, al răutăților. Viața este o pendulare continuă între plăcere și durere”.
Diplomă de excelență
Primarul Mados Attila l-a felicitat pe Cornel Man pentru ceea ce a realizat în cei 25 de ani de când slujește la Diosig și i-a acordat o Diplomă de excelență, declarându-se onorat că vorbește din fața unui altar considerat „un tezaur al ortodoxiei din Diosig, cât și al ortodoxiei în general”.
„Se acordă cu aleasă prețuire părintelui paroh Man Cornel în semn de recunoștință pentru întreaga slujire cu credință, dăruire și dragoste față de Dumnezeu și comunitate. Prin cuvânt și faptă, ați fost un model de înțelepciune, bunătate și smerenie, aducând lumină și speranță celor pe care i-ați păstorit. Fie ca Bunul Dumnezeu să vă răsplătească osteneala și să vă binecuvânteze cu sănătate, pace și bucurii sufletești”, scrie pe diploma acordată din partea comunității din Diosig, semnată de primarul Mados Attila.
Momentele emoționante au continuat cu înmânarea unei plachete din partea enoriașilor și a unui stilou personalizat, pentru ca harul scrisului să fie dus mai departe și cu alte lucrări.
„Suntem sculptori ai propriului destin”
Emoționat, preotul Cornel Man a adresat celor prezenți un discurs succint, elaborat, cu accente filozofice:
„Inima nu este un simplu receptor al sentimentelor, ci un portal către un adevăr mai înalt. Inima nu este doar centrul iubirii, este centrul întregii existențe umane. Acolo unde mintea separă și analizează, inima unifică și trăiește. Acolo unde rațiunea întreabă, inima știe adevărata înțelepciune. De aceea inima reflectă natura paradoxală a iubirii și a vieții, locul fragilității absolute și al puterii supreme, locul unde da și nu sunt într-o continuă luptă. Unde viața își dorește ca DA să fie supremul țel al vieții. Fiecare decizie pe care o luăm este o bifurcație pe drumul existenței, o alegere care închide și deschide posibilități. Ne construim viața prin ceea ce respingem și acceptăm, iar acest balans între da și nu devine definiția libertății noastre. Da, este actul fundamental al existenței, al asumării, a spune da înseamnă a îmbrățișa viața cu bucurie și cu suferință. Nu, este expresia delimitării autodeterminării a libertății de a refuza a ceea ce ne contrazice esența. A spune nu, înseamnă a recunoaște limitele, a trasa granițele între ceea ce acceptăm și ce respingem. Viața autentică nu este nici supunerea oarbă față de da, nici negare absolută prin nu, spunea Jean Paul Sartre. Viața între da și nu nu este un joc al alegerii ci esența devenirii noastre, zicea atât de frumos marele Petre Țuțea. Fiecare da, ne deschide către noi experiențe, iar fiecare nu, ne ajută să ne autodefinim. Suntem suma tuturor acestor alegeri, suntem sculptori ai propriului destin, oscilând continuu între afirmare și negare, între inimă și rațiune. Întrebarea fundamentală rămâne, știm să alegem conștient între da și nu sau suntem doar purtați de valul întâmplărilor?”
Cele două cărți lansate duminică sunt dedicate celor patru băieți ai preotului Man, Andrei, Emanuel, Gabriel și Olimpiu.
Sâmbătă, preotul Cornel Man a împlinit 65 de ani, iar la finalul evenimentului a anunțat că în acest an se va pensiona, iar ultima liturghie pe care o va susține va fi în 29 iunie, dată care are o semnificație aparte pentru că tot pe 29 iunie, în urmă cu 39 de ani a fost hirotonisit preot, iar prima slujbă la Diosig a fost tot în 29 iunie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!