„Ultima verigă. Cenzori şi structuri ale cenzurii comuniste în România (1949-1977)” prezintă structurile din provincie ale Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor, tratând aspecte legate de constituire, evoluţie, activitate, personal. Cartea a fost prezentată de prof. univ. dr. Ion Zainea.
Cartea cuprinde două părţi mari, fiecare împărțită în capitole şi subcapitole. Partea întâi, Cenzori, urmăreşte să reconstituie profilul și „destinul” protagonistului acestei prime părţi, al cenzorului din provincie. Prezintă condiţiile pe care trebuiau să le îndeplinească viitorii cenzori, modalităţile de calificare şi perfecţionare, atribuţiile care cădeau în sarcina lor, aprecierile Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor asupra muncii cenzorilor, soldate cu recompense sau sancţiuni.
A doua parte a lucrării, Structuri ale cenzurii, cuprinde trei capitole, fiecare constând într-un studiu de caz: Colectivul din Târgu-Mureş, Colectivul din Iaşi şi Colectivul din Constanţa. Cele trei colective sunt reprezentative regiunilor de care aparţin, respectiv Transilvania, Moldova şi Dobrogea. O importanţă deosebită se acordă metodelor de lucru utilizate de cenzori în efectuarea muncii de contro.
Cea de a doua carte a fost prezentată de prof. univ. dr. Mihai Drecin. Volumul Victor Onișor. Monografie istorică, scris de dr. Luminița Moga, cu un cuvânt înainte al prof. univ. dr. Mihai D. Drecin și o copertă realizată de Alin Maghiar, a apărut recent la Editura Canon.
Are 314 pagini, este structurat pe 6 capitole și conține un set important de anexe ce privesc viața personală, studiile, activitatea profesională și extra-profesională a marelui patriot. Jurist, profesor, traducător, culegător de folclor, om politic, dr. Victor Onișor (1874-1932) s-a născut pe plaiuri năsăudene, în Zagra, la 19 iunie 1874. A dobândit o solidă formație intelectuală printr-un contact nemijlocit cu știința europeană, ajungând mai apoi avocat, profesor și om politic important al Partidului Național Român. A debutat în viața publică încă de pe vremea studenției, în anul 1894, în momente de efervescență politică națională pentru românii din Austro-Ungaria, participând la acțiunile prilejuite de evenimentul Memorandumului. Evenimentul s-a încheiat cu concertul cvartetului de coarde al Filarmonicii din Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!