Rezultatele nu au
întârzâiat să apară, fiind
înregistrate zece cazuri pozitive de
trichineloză. În ceea ce priveşte
activitatea de inspecţie şi control în
unităţile de producţie, prelucrare,
depozitare şi comercializare produse de origine
animală şi în pieţele agroalimentare
inspectorii de specialitate din cadrul DSVDA
Bihor, împreună cu medicii veterinari
de la Circumscripţiile Sanitare, au efectuat în
cursul anului 2008, un număr de 6446 controale.
„A fost verificat modul de respectare a
legislaţiei sanitare veterinare în vigoare cu
privire la circulaţia şi manipularea produselor
de origine animală, modul de afluire al animalelor
în abatoare, actele însoţitoare, modul de
respectare a fluxului tehnologic, condiţiile de
depozitare a produselor de origine animală indigene,
precum şi a celor provenite din import, asigurarea
lanţului frig, starea de igienă a spaţiilor
de producţie şi depozitare, igiena echipamentului
de protecţie şi starea de igienă şi
sănătate a personalului care lucrează
în aceste unităţi”, a
precizat Petru Gruia directorul
DSVSA Bihor.
Sancţiuni
Pentru abaterile de la normele sanitare veterinare în
vigoare constatate în teritoriu, în cursul
anului trecut, au fost aplicate un număr de 118
sancţiuni contravenţionale în valoare de
179.000 lei. De asemenea, anul trecut au fost emise un
cinci autorizaţii sanitare veterinare de
funcţionare pentru unităţi de
producţie, procesare, depozitare produse de origine
animală şi 267 autorizaţii pentru mijloace
de transport produse de origine animală.
Angajaţii DSVSA au emis în peioada la care face
referire 33 ordonanţe privind interzicerea
desfăşurării activităţii la
abatoare, carmangerii, şi măcelării. Pentru
că erau imporoprii consumului instectorii DSVSA au
confiscat produse în valoare de 191.450 lei.
În domeniul non-animal au fost supravegheate şi
controlate un număr de 565 unităţi. S-au
aplicat 21 sancţiuni contravenţionale în
valoare de 57.500 lei şi s-a suspendat activitatea la
şase unităţi şi s-a interzis
activitatea la 23 unităţi, ponderea
sancţiunilor fiind în unităţile de
panificaţie şi patiserie.
Simona Albinaru
DSVSA Bihor la bilanţ
ORADEA - În cursul anului trecut angajaţii
Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor au examinat
în vederea diagnosticării trichinelozei, un
număr de 55.876 porci sacrificaţi în
abatoare autorizate şi gospodăriile
populaţiei.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri, 27 noiembrie, un pas pentru România, după ce ambasadorii UE au convenit asupra aderării complete la spațiul Schengen, inclusiv pentru frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sebastian Lupu şi Sandu Lungu joacă în filmul Transilvanian Ninja, comedia regizată de Alin Panc şi Theo Thorn, care va rula în cinematografe începând din 6 decembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni sunt chemați, în ședința din 28 noiembrie, să-și exprime opinia prin vot asupra unei liste cu 68 de proiecte de hotărâri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un proiect de investiții, cu finanțare europeană, pentru modernizarea Bibliotecii Municipale „loan Munteanu” a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, originară din Bihor, care a instrumentat dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, aflat pe rolul Judecătoriei Mangalia.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a semnat miercuri, 27 noiembrie, contractul pentru amenajarea a cinci peșteri din județul Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!