Ploile au accelerat creşterea în păduri a ciupercilor din flora spontană, iar medicii inspectori bihoreni avertizează că deşi sunt foarte sănătoase, unele ciuperci pot fi otrăvitoare şi pot provoca intoxicaţii fatale.
„Intoxicația acută cu ciuperci este datorată substanţelor toxice conţinute, substanțe care ajung în organism accidental, prin diverse mecansime legate de cele mai multe ori de confuzia între speciile comestibile și necomestibile. Sub o aparenţă deloc gravă se poate ascunde un pericol foarte mare!
În timp ce la adult folosirea în alimentaţie a ciupercilor culese fără o bună cunoaştere a diferitelor specii, este cea mai des întâlnită cale de intoxicare, la copil se raportează de cele mai multe ori consumul de ciuperci odată cu părinţii în timpul meselor comune, precum şi accidente legate de consumul neintenţionat”, transmite Directorul Executiv, Dr. Daniela Rahotă.
Semnele intoxicaţiei diferă în funcţie de tipul de ciuperci consumate şi apar la minim 15 minute pâna la 12 ore sau chiar mai mult, de la ingestie, şi se manifestă prin greţuri, vărsături, tulburări intestinale, scăderea tensiunii arteriale, halucinaţii, tulburări nervoase, salivaţie abundentă, lăcrimare, micşorarea pupilei, dureri abdominale, scăderea pulsului, transpiraţii. În formele severe se instalează insuficienţa hepato-renală, comă cu evoluţie fatală, deces.
În cazul apariţiei unora din aceste semne este necesară prezentarea imediată la unităţile de Primiri Urgenţe din spitale sau apelarea Serviciului de Ambulanţă.
Direcția de Sănătate Publică recomandă:
– consumul ciupercilor de cultură, provenite din unităţi autorizate şi / sau însoţite de certificate de calitate, evitând cumpărarea lor de la comercianţii ambulanţi, culegătorii amatori, persoane străine de la marginea drumurilor;
– evitarea culesului / consumului ciupercilor din flora spontană (păduri, păşuni);
– neimplicarea copiilor în procesul de culegere a ciupercilor;
– supravegherea copiilor mici pentru a se evita riscul intoxicării accidentale. Intoxicaţia cu ciuperci la copii include forme de gravitate variabilă și cu evoluție imprevizibilă!
– ciupercile otrăvitoare nu-şi pierd toxicitatea prin preparare! Toxinele ciupercilor sunt foarte rezistente la prelucrarea termică şi nu se distrug.
– ceapa, usturoiul sau pătrunjelul care se schimbă la culoare, lingura de argint, nu sunt indicatori specifici ai toxicităţii ciupercilor. De asemenea este absolut greşit să considerăm că ciupercile care sunt mâncate de insecte, sunt comestibile. Pentru insecte toxina poate fi inofensivă datorită metabolismului diferit de cel al omului.
– evitarea conservării ciupercilor provenite din flora spontană și/sau surse neautorizate, în condiţii casnice;
– în cazul apariției oricăror semne clinice după consumul de ciuperci, este necesară prezentarea imediată la unităţile de Primiri Urgenţe din spitale sau apelarea Serviciului de Ambulanţă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!