Data de 15 mai vine cu o serie de reluare a activității în multe unități, închise până acum, unde apa nu a fost folosită, motiv pentru care medicii Direcției de Sănătate Publică Bihor fac atenționări: “Având în vedere situația actuală de pandemie, urmată de instituirea stării de urgență, urmare a căreia a fost întrerupt anul școlar și au fost închise multe clădiri cu funcționalități diferite, în urma parcurgerii materialelor puse la dispoziție de organismele de specialitate în vederea protejării sănătății publice în următoarea perioadă, Institutul Național de Sănătate Publică a transmis o serie de măsuri ce trebuie luate”.
Apa din surse individuale
În ceea ce privește calitatea apei potabile din surse individuale de apă potabilă (fântâni publice/private), acestea trebuie întreținute și dezinfectate conform ghidurilor existente. La adresa aceasta – (https://cnmrmc.insp.gov.ro/images/ghiduri/Ghid-Apa-De-Fantana.pdf) – se regăsesc aceste măsuri considerate suficiente pentru a gestiona riscurile asociate COVID-19 pentru sursele de apă subterană, spun medicii DSP și INS.
În cazuri speciale pot fi recomandate alte tehnici de tratare a apei pentru consum uman care sunt eficiente în îndepărtarea sau distrugerea virusurilor inclusiv fierberea, ultrafiltrarea, radiația solară, transmit medicii inspectori.
Ca măsură suplimentară se recomandă spălarea/dezinfecția periodică, cu apă și detergent sau soluție alcoolică peste 60% a suprafeței găleții cu care se scoate apa din fântână precum și a recipientelor în care aceasta se depozitează.
Apa în sistem centralizat să nu se taie dacă e neplătită!
Celor ce folosesc apa potabilă în sistem centralizat sunt rugați să supravegheze asigurarea furnizării continue a serviciilor de aprovizionare cu apă potabilă, canalizare și salubrizare. Medicii explică faptul că furnizarea apei permite igiena și curățarea periodică a mâinilor, motiv pentru care trebuie luate măsuri pentru asigurarea apei potabile și în zonele cu acces limitat. Inspectorii opinează că serviciile de apă nu ar trebui întrerupte din cauza consumatorilor aflați în incapacitate de plată.
În plus, dezinfecția apei potabile cu clor ar trebui să asigure o concentrație ≥5 mg/L timp de 30 de minute, iar în sistemul de distribuție să se păstreze 0,2-0,5 mg/L clor rezidual liber, apreciază inspectorii sanitari.
Apa potabilă din unitățile redeschise
În unitățile publice redeschise, e nevoie d e măsuri speciale pentru menținerea calității apei potabile, zic DSP și INS. Astfel, la redeschiderea instituțiilor publice (școli, grădinițe, birouri, cluburi sportive etc.) trebuie ca apa de robinet să fie lăsată să curgă o perioadă mai lungă de timp, pentru a se asigura înlocuirea apei stagnante în conducte, cu apă potabilă sigură (tratată) de la rețeaua de distribuție.
Înainte de utilizare, sistemele de apă caldă trebuie readuse la o temperatură de funcționare de 60℃ sau mai mare și la o temperatură de circulație de peste 50℃ pentru a gestiona riscurile microbiene, inclusib Legionella; sistemele de apă rece trebuie readuse la mai puțin de 25℃ și, în mod ideal, sub 20℃. Rezervoarele de depozitare sau turnurile de răcire la nivel de clădire pot necesita dezinfectare înainte de a fi reutilizate.
Să se facă teste înainte de utilizarea apei!
După ce măsurile de mai sus au fost aplicate și înainte de redeschiderea spațiilor, doctorii recomandă efectuarea unor teste de calitate a apei pentru a verifica dacă apa din incintă este conformă cu legislația în vigoare și este sigură pentru consumul uman și pentru alte utilizări (de ex. Duș).
Reprezentanții DSP transmit că personalul de specialitate de care dispune va asigura, la solicitare, îndrumare pentru proprietarii/ administratorii clădirilor, privind siguranța apei potabile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!