Drumul are aproape 1 kilometru lungime și este executat de Porr Construct, aceeași firmă care realizează și pasajul suprateran de la intersecția noului drum cu Centura și cu strada Universității, lângă Piața 100 „Ocska” și cimitir. Acesta este și motivul pentru care drumul a fost realizat mai repede decât prevedea termenul de execuție.
[eadvert]
Practic, șoferii cunoscători pot folosi deja drumul, chiar dacă ieșirea noii artere în Centură nu este finalizată. În schimb, cei care circulă deja pe drum, pot intra în parcarea din fața Pieței 100 și mai departe, își pot vedea de drum, pe Centură sau spre Centru, spre Parcul Industrial 2, cartierul Grigorescu sau, mai departe, spre Nufărul și Calea Clujului.
Lucrările au început în cursul lunii iunie a.c., iar termenul de finalizare este de șase luni, anunțase viceprimarul Florin Birta. Drumul urmează să fie deschis circulației cât de curând, în această lună. Se mai lucrează la rigolele de scurgere. Drumul este dotat cu rețea de iluminat public și are și trotuar. Pe partea cu Piața 100, drumul este mărginit de un parapet metalic, datorită diferenței de nivel de dincolo de trotuarul noului drum.
Trimite articolul
XO harta pentru necunoscatori?
Daca ar fi facut de la inceput pasajul de pe centura cum e cel de pe borsului, nu mai trebuiau facute atatea modificari, betele,bani aruncati ca nu mai stiu cum sa decongestioneze traficul sub pod. Asa e zgarcitul, ajunge sa plateasca dublu la final. Iar drumul asta nou e super duminica cand se vor baga toti pe el sa aglomereze mai rau intrarea la piata 100. Da stiu sa ma mut in Teleorman sau ma plateste PSD sa spun asta, nu va mai obositi cu injuraturile
-
Subscribe!!!
pana la urma cam mult ne-a costat mutarea Ocska intr-un loc total neinspirat !
Si acel drum duce direct in parcarea la Ocska.
care este geniul care a protiectat drumul ?!
-
Merge pe langa parcare… direct în centura.
-
Cred ca e chel, scund si are sprancene impreunate. Cumva a reusit sa ii pacaleasca pe prostii de aici ca e genial, lol
-
Asa e ,trebuia sa il votam pe Mang sa traim ca niste maimute in epoca de piatra
-
drumul ala iese unde duminica e blocaj, si e intrarea la piata, cat de cretin trebuie sa fii sa faci asa ceva acolo
-
-
cat amar de bani pentru o piata de 3 lei…
Indiferent unde, indiferent ce, conteaza doar sa fie o lucrare care poate inghiti bani fara mila.
Cine mai verifica dupa predare grosimea stratului, cantitatea si calitatea mat. folosite. Nimeni.
Chiar e indicat sa nu reziste drumul. Trebe facut ceva si in viitor. Si reparatiile au “posibilitati” nelimitate.