„Construcția celor 19 km ai acestui drum a fost finanțată prin POIM. În viitor acest sector de drum se va adăuga drumului expres Arad -Oradea pe coridorului de mare viteză care va asigura legătura rutieră între Marea Baltică – Marea Neagră și Marea Adriatică. Contractul pentru execuția Drumului Expres Arad – Oradea (121 km) a fost lansat în licitație iar acum se află în faza de pregătire a ofertelor”, a mai scris directorul CNAIR pe Facebook.
[eadvert]
Constructorul a declarat că termenul de finalizare al proiectului este de 30 aprilie, dar lucrările au fost finalizate mai rapid. Procedurile de recepție a proiectului vor putea fi inițiate săptămâna viitoare, astfel încât să fie atins termenul inițial de finalizare, 26 aprilie.
Prezenți la finalizarea lucrărilor
Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PNL Nicolae Ciucă, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu și secretarul PNL Lucian Bode s-au aflat vineri, 22 martie, la Oradea pentru a inspecta proiectul drumului de legătură dintre Centură și Autostrada A3 (Biharia).
„Mă bucur foarte mult să revin pe acest obiectiv la mai puțin de un an de zile. Iată că sunt în măsură să predea lucrarea la timp, chiar cu o lună mai devreme. Este un obiectiv foarte important de infrastructură”, a spus președintele PNL, Nicolae Ciucă. Acesta a ținut să remarce încă o dată administrația bihoreană. „Vedem o colaborare foarte bună între autoritățile locale și centrale. Aici, domnul președinte Ilie Bolojan este un exemplu foarte bun pentru atragerea de fonduri europene și punerea la dispoziție a fondurilor locale ca împreună cu cele de stat să poată producă dezvoltare”.
130 de milioane de euro
Drumul de legătură, cu o lungime de aproape 20 de kilometri, are 4 benzi, 2 pe fiecare sens de circulație. Drumul pornește cu un pasaj peste calea ferată în zona girației de pe Calea Sântandrei, trece cu un pod nou peste Crișul Repede, intersectează șoseaua Borșului în zona Sântion și se racordează la tronsonul de autostradă A3, la 2 km de graniță.
Lucrările au fost executate de firma Strabag și au fost începute în luna aprilie a anului 2022, contractul fiind în valoare de 130 de milioane de euro.
Trimite articolul
XTotul va fi perfect cand oradenii vor face, vor gandi, cum li se spune de la Bolojan, ce directie sa urmezi, unde si ce sa faci, sa urmam cu sfintenie invatatura si cuvantul lui Bolojan
-
Domnu, dar tu nu te vezi cat esti de penibil comentand anapoda la orice articol in care apare Birta sau Bolojan? Inteleg ca esti un frustrat….dar chiar nu te saturi? crezi ca esti vreun mega inteligent ce manipuleaza asele de oameni prin comentariile tale obosiite? :))
-
Se pare ca nu ai observat sarcasmul din comentariul lui sandu200 și din comentariile lui în general
-
tocmai la sasrcasmul dus la extrem faceam referire. multumesc
-
-
Sper ca n-ati dat bani pentru filmarea asta
Am intrat pentru comentarii. Astept haterii :)) (Inainte era mai bine)
-
A scris deja sandule, mai opreste-te frustrartule. Tot un rata o sa ramai toata viata ta, indiferent de poduri pasaje, unii oamenii au familii, bani, case , masini, isi traiesc viata, tu tot un nimic care non stop postezi de Bolojan. O sluga
-
Se pare ca tu comentezi cu numele meu , știu Petre93 ca te doare 😁😁
-
-
Cine nu va vedea efectele pozitive ale acestui proiect, să se ducă înapoi la coada vacii, că acolo e mai bine și pentru noi și pentru el. Sper să se degajeze strada Densușianu, Calea Borșului, str. Matei Corvin și DN19 până la intersecția cu DN 19E, toate aceste străzi vor scăpa de traficul de tranzit. Dar sensul giratoriu din Biharia posibil să fie un punct aglomerat pentru că se vor întâlni cei care vin de pe autostradă și vor merge spre Chiribiș cu cei care vor veni din Oradea. Dar odată cu darea în folosință a centurii Biharia acest conflict se va diminua mult. Sensul de la Vimex (Sântion) va fi unul cu potențial mai mare de aglomerare pentru cei care pe direcția Calea Borșului-Borș, pentru că mulți venind dinspre vamă vor urca acolo pe drumul de legătură să ajungă pe centură mai rapid.
-
la fel si eu, dar cred ca inca n au primit finantate pentru postări!
-
Noroc ca tu le-ai primit, sa nu cumva sa mori de foame, ca ar fi al dracului de pacat.
-
Asa i! Sper sa va dea si voua ceva maruntiș
-
-
Mai bine sa ii dea drumul noaptea.
Ca hotii..
E doar un gând….
Faceti pregătiri pentru război? Sediul ABA Crișuri are un adăpost în caz de război de 500 de suflete, Aeroportul îl măriți, turiști zero ,dar faceți contract cu o firmă din Polonia , țara aflată în vizorul rușilor. Echipamente militare se transportă mai ușor noile drumuri expres….
o mizerie de drum care nu duce nicaeri ca dai in ciot de a3 si mai si ocoleste aiurea 19 km
rusine pentru bani cheltuiti rusine la sefi CJ
-
O mizerie de comentariu! Cred ca ori esti prost ori nu te-ai dat jos din pat decat sa postezi tampenii, daca nu vezi utilitatea legaturii orasului cu autostrada care duce spre vest (spre civilizatie, nu spre Evul mediu de la rasarit!) si a descongestionarii Borsului, care era deja un cosmar la orele de varf! Dar voi postacii, vesnic nemultumitit, sunteti platiti la kg de laturi improscate in spatiul public, nu pentru a da mesaje logice si de bun simt!
-
Mai satean, ca nu esti oradean. Nu mai linge atat, sandule2100. La fel de aglomerat e si borsului si aradului si acum
-
A aparut pe vreo harta?
Lăsând la o parte comentariile unor frustrați, Acest proiect este minunat și de folos pt Oradea. Salut această realizare într-un timp record și felicit primarul și președintele consiliului județean. Totuși aș vrea să adaug ceva : Cred din experiența mea de șofer prin Europa, ca trebuiau neapărat să adauge la indicatoarele de intrare pe express un indicator pe care să specifice : 19 km până la A3, ca doar tot așa s-a zis ca este drumul de legătură cu A3. Ori nimeni nu observă asta . Pare doar intrarea pe un drum nou. Nici măcar nu arată ca te conduce la Borș 2. În Ungaria îți arată cu minim 30 km când te apropii de o autostradă, aici nu observi nimik. Plus nu înțeleg de ce trimite tot traficul spre Satu Mare pe centura veche ??? Ar trebui indicator să te trimită pe express. Cred totuși ca cei de la circulație au dat-o în bară . E stupid . Drum nou și ei te bagă prin oraș 🙄
-
Intai sa ii dea drumul apoi vor veni si indicatoarele. Oricum GPS-urile vor avea ruta corecta.
-
Chiar minunat nu e. Desi traverseaza toata zona Santandreiului nu are nici o coborare/urcare conectata la centura acestuia, cu care merge paralel, De acolo aveai iesire la Densusianu – Cazaban. Abia aia ar fi descongestionat traficul de pe Borsului, pt. ca ar fi oferit multimii de oameni care locuiesc in Santandrei/Iosia Nord o ruta spre/de la jobul de pe Borsului fara sa mai stea la coada imensa de intrare in Oradea. Asa, toti cei care vor sa o ia spre intreaga aceasta arie pe altundeva decat pe Borsului sunt dusi obligatoriu pana in giratoriul de la calea Aradului, care si asa e aglomerata. Dar, nah, ar fi fost prea simplu si prea rapid asa. Acuma trebuie sa faca un alt megaproiect de supratraversare a Centurii cu plecare de pe Mestesugarilor, pt. a avea, in sfarsit o interconectare alternativa in zona Santandrei/Iosia Nord. Nu inteleg de ce nu s-a putut realiza aceasta interconectare inca din momentul realizarii drumului expres. Pe celalalt mal, spre Borsului, exista doua variante de coborare/urcare situate la cateva sute de metri una de alta. De ce nu s-ar fi putut face si una la centura Santandrei ramane un mister… Mai cu seama ca aveai de gand sa blochezi si Borsului pt. o vreme, cu noul pasaj suprateran. Dar ne-am obisnuit deja cu gandirea strategica lipsa a lui Spranceanalunga… Facem proiecte pe care apoi ne punem sa le carpim, asta in timp ce ne apucam de toate lucrarile deodata, blocand toate directiile concomitent. Da, stiu. Bine ca se face, tre’sacrificii, etc… P.S. Cu toate ca azi circulatia pe drumul expres s-a deschis, coada de pe Borsului de la orele 16-17 era la locul ei. Nu stiu cum o fi fost in Calea Aradului.
Drumul de lagatura este gata insa, unde este autostrada ? Inca nu este gata. sper ca aceasta legatura sa fie de bun augur pentru toti participantii la trafic.