Lenea constructorilor care lucrează la drumul de Padis face ca administraţia judeţeană să fie acum oarecum scutită de dureri în privinţa finanţării. Aceasta deşi Comisia Europeană a suspendat plăţile către România pe Axa 2 – programele operaţionale regionale (Regio) – gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale, din cauza neregulilor găsite în derularea proiectelor, în mai multe locuri din ţară. Chiar dacă proiectul modernizării drumului Sudrigiu – Pietroasa – Padis ar putea fi afectat direct de decizia europenilor, de a suspenda plăţile până în august, vicepreşedintele Consiliului Judetean Bihor, Dumitru Voloşeniuc, pare destul de liniştit. Consiliul Judetean Bihor are încă destui bani în cont pentru a-i plăti pe constructori, pentru simplul fapt că până acum aceştia din urmă nu s-au ţinut de treabă!
„Consiliul Judetean are în cont 102-105 miliarde de lei vechi pentru drumul de Padis. Constructorii nu au putut să vină la noi cu situaţii de lucrări finalizate, astfel încât avem şi acum banii aceştia”, ne-a declarat miercuri vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Voloşeniuc. Răspunsul vicelui de la Judeţ vine în contextul în care Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale, a anunţat deja că plăţile pentru infrastructura locală de transport (POR, Axa 2) au fost suspendate de Comisia Europeană pe o perioadă de doi ani. Iar drumul Sudrigiu – Pietroasa – Padis e tocmai un asemenea drum!
Firme de poveste…
Aşadar, putem spune că incapacitatea constructorilor de a lucra într-un ritm susţinut face ca azi Consiliul Judetean Bihor să nici nu-şi mai pună problema bani. Cel puţin deocamdată. Mai ales că Ministerul Dezvoltării tocmai ce a mai virat încă 28 miliarde de lei vechi către Bihor, în contul acestui proiect. Cine sunt însă firmele incapabile să lucreze aşa cum se aştepta Consiliul Judetean Bihor? Antreprenorul general al investiţiei de pe drumul Sudrigiu – Pietroasa – Padis e MBS Group Cluj-Napoca, în asociere cu Alfa Rom SRL Satu Mare şi Nemzetkozy Betonut Kft. Subantreprenori sunt însă firme locale, precum Mirumar Ştei şi Crişana Cons, din Salonta. MBS Group a mai realizat în Oradea, pe vremea administraţiei locale PDL – UDMR, Bazinul Olimpic şi Orăşelul Copiilor.
Felul în care lucrează aceşti constructori dă bătăi de cap şi şoferilor ce trec prin zonă, care simt pe pielea lor felul îndoielnic în care se lucrează pe acest drum. Din cauza debutului lucrărilor în prag de iarnă şi a abandonării lor în sezonul rece, drumul arată azi mai prost ca oricând!
În ideea acestor întârzieri, preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle şi directorul tehnic Filip Cheşeli s-au deplasat recent la Bucureşti pentru a muta termenul de finalizare a investiţiei. Astfel, din Capitală s-a aprobat ca termenul de finalizare al acestui drum care ar însemna asfalt până la Padis, să nu mai fie 23 august 2011, ci 23 august 2012!
Licitaţii trucate
Oricum, chiar dacă executanţii lucrărilor lucrau într-un ritm mai susţinut, noua situaţie ivită, de suspendare a plăţilor, ar fi încurcat, cel mai probabil, finalizarea lucrărilor la termen.
Comisia Europeană a depistat probleme la desfăşurarea achiziţiilor publice, în urma unei misiuni audit efectuate în România în 28 martie – 1 aprilie 2011, la mai multe contracte derulate pe Axa 2 a Programului Operational Regional de către următorii beneficiari: Consiliul Judeţean Teleorman (două drumuri), CJ Ilfov şi parteneriatul dintre Consiliul Judetean Buzau şi comuna Mereni.
În raportul auditului, europenii vorbesc despre mai multe deficienţe în desfăşurarea licitaţiilor. Iată-le: utilizarea unor criterii de selecţie discriminatorii de către autorităţile contractante în selecţia constructorilor, folosirea nejustificată a procedurii accelerate şi lucrări suplimentare contractate ca lucrări similare, se arată într-un comunicat remis de Ministerul Dezvoltării.
CĂLIN CORPAŞ
Citiți principiile noastre de moderare aici!