Lucrările de reabilitare și modernizare a 33,6 kilometri din Drumul Județean 764, între Aștileu și Roșia, au fost finalizate. „În momentul de față lucrarea propriu-zisă este finalizată, am mai stabilit chestiuni legate de conectarea cu drumurile laterale și racordurile pentru anumiți cetățeni. Estimarea noastră este că la finalul acestui an lucrarea va fi recepționată. Noi am făcut o prelungire a contractului până în vara anului viitor, din motive de plăți. Drumul este asfaltat în totalitate”, a precizat Ilie Bolojan.
[eadvert]
Contractul pentru reabilitarea drumului județean a fost prelungit până în iulie 2023, în condițiile în care termenul inițial de finalizare a fost februarie 2022. „S-a prelungit contractul pentru că au fost modificate soluțiile tehnice și s-au făcut lucrări suplimentare”, a explicat Bianca Firezar, purtător de cuvânt al CJ Bihor.
Totodată, valoarea contractului a fost și ea suplimentată cu aproximativ 25 de milioane de lei. Astfel, când au început lucrările, în octombrie 2019, contractul a fost semnat la 93 de milioane de lei, iar acum, la finalizare, CJ Bihor a anunțat că investiția este de peste 118 milioane de lei.
„A fost o lucrare complexă, cu peste 9 km de ziduri de sprijin, două poduri reabilitate, 90 de podețe transversale, peste 200 de podețe la drumuri laterale”, a explicat Daniel Forțiu, reprezentantul companiei care a realizat lucrările, în cadrul unei conferințe de presă organizate de CJ Bihor în teren.
Proiectul a prevăzut reabilitarea și modernizarea unui sector de drum cu o lungime de 33,655 km, cuprins între intersecția cu DJ 764D în apropierea localității Damiș (poziție km 31+000) și intersecția cu DJ 108I în localitatea Aștileu (poziție km 61+655). Drumul străbate comunele Aștileu, Măgești, Vadu Crișului, Șuncuiuș și Roșia.
În profil transversal, lățimea părții carosabile este cuprinsă între 5,50-6,00 m, lățimea platformei fiind cuprinsă între 7,00-7,50 m, iar acostamentele între 0,00-0,75m. Firma care a realizat lucrările este SC Asfamixt SRL. Drumul Județean 764 face legătura între localitățile Beiuș (intersecție cu DN76) și Aleșd (intersecție DN1), având o lungime totală de 69 km.
Citiți principiile noastre de moderare aici!