La sfârșitul săptămânii trecute a fost predat amplasamentul în vederea realizării drumului de acces pe relația str. Barcăului – str. Oneștilor – str. Simion Bărnuțiu.
Lucrarea se referă la realizarea unui sens giratoriu pe str. Oneștilor, la intersecția cu celelalte două străzi, Barcăului și Simion Bărnuțiu, şi e executată de Drum Inserv SRL Zalău, cu o durată de 3 luni din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Investiția presupune lucrări la terasamente, crearea unui sistem rutier nou (cele 4 bretele carosabile care intră în sensul giratoriu), amenajarea de trotuare, amenajarea unei piste de biciclete, realizarea canalizării pluviale, a semnalizării rutiere, dar și a sistemului de iluminat public aferent.
Valoarea contractului este de 792.852,24 lei (fără TVA).
Realizarea acestei investiții presupune și exproprierea unor clădiri.
Clădirile de la adresa str. Oneștilor nr. 1, în total 11 locuințe, sunt în curs de expropriere, demolarea acestora urmând să se facă până la sfârșitul lunii august. Totodată, punctele de colectare a fierului vechi de pe str. Oneștilor vor dispărea prin expropriere, dar și prin cumpărare de teren de către oraș. Această achiziție se face în scopul asigurării terenului necesar la realizarea Coridorului Verde Ioșia, transmite Municipalitatea printr-un comunicat de presă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!