Un drum lung de aproximativ 20 de kilometri, care va lega localitățile Oșorhei, Sânmartin și Nojorid, va fi construit în urma unui parteneriat realizat între Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea și primăriile celor trei comune.
[eadvert]
Inelul rutier metropolitan ar urma să fie proiectat în lunile urmăroare, autoritățile urmărind să asigure o mai bună mobilitate în zona metropolitană. Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor a anunțat că fiecare primărie are o sumă minimă recomandată prin programul Anghel Saligny, în baza acestei alocări a decis să realizeze asocierea cu comunele din zona metropolitană și Primăria Oradea, pentru a realiza proiectul de infrastructură.
„Drumul va pleca de la aproximativ 10 kilometri de Oradea, de la intrarea în Oșorhei dinspre Cluj Napoca, va ajunge, ocoling Alparea, în zona stațiunii Băile Felix la intrarea dinspre Beiuș, în zona benzinăriei USA Oil. Aici DN 76, va fi traversat cu un viaduct înspre Cordău, va merge spre Nojorid, ocolind satul Apateu, și va face joncțiunea cu viitorul Drum Expres Oradea – Arad”, a transmis Ilie Bolojan.
„Finanțarea va fi realizată din cotele dedicate Consiliului Județean Bihor, 140 de milioane de lei, și suma dedicată municipiului Oradea, 43 de milioane de lei, la care se va adăuga o sumă de cofinanțare asigurată de Consiliul Județean. Drumul, cu o lungime de 20 de kilometri, de două benzi, va fi clasificat ca drum județean”, a mai spus președintele CJ Bihor.
Investiția este estimată la aproximativ 200 de milioane de lei, în jur de 40 de milioane de euro. „Valoarea nu este estimată clar pentru că depinde de soluțiile de trafic și studiile geologice”, a precizat Bolojan.
Ce aduce șoseaua
După aprobarea parteneriatului în consiliile locale și în CJ, autoritățile implicate vor semna protocolul și vor realiza un studiu de prefezabilitate.
„Astfel că în 45 de zile să putem aproba indicatorii principali ai acestui proiect, conform cerințelor din programul național de investiții. Studiul de fezabilitate va fi realizat în lunile următoare, astfel încât în primăvara anului viitor să avem documentația aprobată și să putem să demărăm licitațiile pentru proiectare și execuție”, a declarat șeful CJ Bihor.
Bolojan a enumerat motivele pentru care e nevoie de acest nou proiect de infrastructură. “Sunt convins că acest proiect, împreună cu celelalte proiecte din zona metropolitană, vor face să avem o mobilitate mai bună a mărfurilor și forței de muncă, un export de prosperitate dinspre Oradea către zona rurală de la 20-30 de kilometri de oraș, șanse mai bune celor din sate pentru un acces mai ușor la locul de muncă, o încuraraje a producției agricole din această zonă și a intregrării ei în economia locală”, a precizat Ilie Bolojan, care a adăugat că proiectul a fost gândit în așa fel încât impactul în zonă să fie maxim.
Trimite articolul
Xsi iar arata cu degetul din mijloc….
Sa-i dea careva un pix, un indicator ceva….
Dar centura Osorheiului, ce faceti cu ea?
,,impactul acela mic” înseamnă fără acostament? Nu ca drumul expres etc unde bagi maşina in șanț sã vinã depanarea. Este trafic greu amestecat nu este joc clerical.
,,impactul acela mic” înseamnă fără acostament? Nu ca drumul expres etc unde bagi maşina in șanț sã vinã depanarea. Este trafic greu amestecat nu este joc clerical.
Cu alte cuvinte, Centura viitoare a Oradei, dupa ce a inghitit satele limitrofe. 😉
Si inca odata, fraierii mor de ciuda pulii 🤣🤣🤣🤣
-
Din totdeauna coițele au participat, dar ele niciodata nu ajung sa intre u de intra sula in timpul penetrarii.
Asa ca e normal sa moara de ciuda fraierele de coițe, li se pare ca-s marginalizate si nedreptatite. -
Si inca o data, ai tinut sa arati cat de imbecil esti.
Prin centuri ce facem? ,, Mobilitate mai bună a mărfurilor și forței de muncă”, câmpul nu este un creier sã îi faci brazde.
,,Export de prosperitate dinspre Oradea către zona rurală de la 20-30 de kilometri de oraș”, care prospeeitate? Vizionarã, poate blocuri, imobiliare dar uitați-vă la China, cum demolează de doi bani.
,, Şanse mai bune celor din sate pentru un acces mai ușor la locul de muncă”, aţi distrus afluirea de ani prin Oşorhei, făcând giraţiile care ÎNGUSTEAZĂ drumul naţional ÎN LOC SĂ TERMINAŢI CENTURILE OCOLITOARE. Un subterfugiu care a distrus fluxul, incoerent.
O încuraraje a producției agricole? Dați-le apã pe un canal şi un drum comunal, este suficient? Nu, pentru cã le daţi cheltuieli municipale şi comunale pentru asfalt, beton și piatrã pe câmp ca şi în Oradea.
Si uite asa padurea de la Nojorid va fi rasa pentru a lasa loc samsarilor si marilor corporatiii ….
-
Asta era ideea