Cei ce locuiesc în cartierul Nufărul sau orădenii din zona Căii Clujului pot ajunge mai rapid la Spitalul Judeţean sau spre cartierul Rogerius, ocolind Bdul Magheru şi „turbo-giraţia” din Centrul Civic. Utilitatea e valabilă şi în sens invers, pentru cei ce vor să ajungă în Nufărul sau să iasă spre Cluj.
Totuşi, sunt şi orădeni nemulţumiţi. Este vorba despre riveranii care locuiesc pe strada Ecaterina Teodoroiu şi care se plâng de îngustimea trotuarului, redimensionat o dată cu proiectul drumului expres ce le trece pe la ferestre. Mai cu seamă că, adesea, trotuarul este ocupat de maşini, chit că s-au amplasat indicatoare cu „Oprirea interzisă”. Bunăoară, trotuarul extrem de îngust este o provocare pentru părinţii care împing cărucioare sau pentru persoanele în etate, speriate de viteza cu care se circulă pe strada modernizată, pe lângă unul dintre cele mai înguste trotuare din Oradea. Se aşteaptă acum ca Primăria să remedieze problema şi să lăţească trotuarul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!