Primăria Oradea ar renunţa la tronsonul drumului expres aflat în ampriza CFR şi, implicit, pe un teren deţinut de către SNCFR. Aceasta deoarece, spun edilii, avizul CFR întârzâie în continuare şi, chiar dacă ar veni cât de curând, vine prea târziu pentru ca tronsonul să mai poată fi făcut în acest an. Implicit, se va pierde finanţarea europeană, cel puţin pentru acest tronson. “Dl. primar a făcut nenumărate demersuri la Bucureşti, pentru acel aviz de la CFR. Problema este că, venind foarte târziu, nu se va putea executa în acest an acel tronson. Aşteptăm forma de aviz şi în funcţie de asta, vom lua o decizie. Este posibil să renunţăm la acest tronson din proiect, ca să putem închide proiectul. Încercăm variante să nu pierdem bani europeni”, declară viceprimarul Mircea Mălan.
Mălan spune că nu s-a putut intra pe acel tronson din dreptul Gării, pentru că CFR nu a permis acest lucru. Acest tronson urma să facă legătura între strada Ecaterina Teodoroiu şi Calea Bihorului (pasaj Theodor Neş), printr-un drum nou.
În urmă cu două săptămâni, Mang anunţa că CFR va pune la dispoziţie terenul, cu titlu gratuit, pentru ca Primăria să poată face drumul. Acum, Ioan Mang afirmă că Primăria va primi cât de curând o adresă de la CFR, prin care va fi invitată să poarte negocieri pentru teren. “Pentru ca terenul să fie pus la dispoziţie cu titlu gratuit, era necesară o Hotărâre de Guvern, ceea ce dura prea mult”, explică Mang…
Citiți principiile noastre de moderare aici!