De Oradea, respectiv de drumul expres din oraş, se leagă o premieră absurdă: CFR va lua anual oraşului peste 50.000 de euro chirie pentru terenul din remiză, pe care se va construi o bucată de drum expres lungă de 660 de metri.
Consilierii locali au aprobat contractul de închiriere săptămâna trecută și urmează ca Primăria să emită ordinul de reîncepere a lucrărilor.
Primarul Ilie Bolojan insistă că contractul, în forma sa propusă deliberativului local, nu este un act negociat: „Contractul de închiriere a fost impus de SNCFR, cei de la Regionala Cluj nu au făcut decât să pună în practică decizia Consiliului de Administrare”. Spune că Executivul s-a prezentat cu această soluţie, altfel lamentabilă, în faţa consilierilor pentru că, însuşindu-şi această variantă, beneficiile se vor traduce în 2,3 minute câştigate zilnic de orădenii care navetează prin această zonă, dar şi în liniştea pe care o vor recâştiga proprietarii de case din zona Ana Ipătescu. Cu devierea traficului de pe drumul expres pe străduţele înguste cu sens unic, peisajul a devenit mult mai „animat” decât ar suporta locul şi structura de rezistenţă a caselor.
Bolojan a mai anunţat că Primăria va da ordinul de începere a lucrărilor în a doua jumătate a acestei luni şi că este de aşteptat ca porţiunea nouă de şosea să fie gata în această toamnă.
Ca un SRL
Pasul următor ar fi să convingă Guvernul să cedeze terenul oraşului, printr-o hotărâre sau printr-o lege. Primarul susține că „pedala” primită de la CFR pe acest proiect nu ar avea vreo legătură cu cadrul legislativ: „Pe exact aceleaşi legi, de 20 de ani s-au putut face transferuri de terenuri între CFR şi administraţiile locale şi invers, şi se fac în continuare”.
Se arată ofensat că oraşul, cu un proiect de utilitate publică evidentă, a fost tratat ca un SRL oarecare care vrea să deschidă un chioşc pe peronul gării. Despre faptul că contractul vorbeşte despre o „amenajare temporară” când de fapt e vorba de un drum public, Bolojan a comentat doar că la finalul celor cinci ani, pe cât s-a făcut închirierea, SN CFR este liberă să vadă cum mută drumul de acolo.
Citiți principiile noastre de moderare aici!