Pentru ca situaţii cum este cea creată de eliminarea din examen a şefei de promoţie de la CT Unirea Ştei să nu se mai repete, ministrul Sorin Câmpeanu spune că e gata să facă echipe mixte de supraveghetori formate dintr-un profesor şi persoane de alte profesii. Ministrul Educaţiei a comentat vădit impresionat situaţia în care fata de 10 de la Ştei Alexandra Burtă îşi vede obstrucţionat viitorul fără ca fata să aibă vreo vină, decât contextuală. Ea a fost plasata stategic în sală astfel încât ceilalţi colegi să se poată inspira de la ea. Aşa explică părinţii fetei de ce apare în relaţie cu colegii ei, pe camerele de supraveghere. „Din păcate fiind caz special, și eu am fost impresionat. Am cerut corpului de control analiza. Din păcate s-a confirmat, nu a fost un simplu accident. A cooperat în examen cu colegii din stânga și din dreapta. Din păcate da, a fost reverificat acest caz punctual”, a spus Sorin Cîmpeanu, în cadrul emisiunii Fabrica, la Realitatea Tv. În opinia aceluiaşi ministru, examenul de bacalaureat, așa cum e el acum, nu este relevant pentru capacitățile unui absolvent. „Nu este ceea ce ne dorim, pentru că nu avem o programă așa cum ne dorim. Ea trebuie schimbată, revizuită…”, a spus ministrul Cîmpeanu.
Drama şefei de promoţie Alaxandra Burtă a ajuns să fie cunoscută şi de Preşedintele Klaus Iohannis. Părinţii fetei, care o susţin cu toată forţa lor, au depus un memoriu în legătură cu situaţia elevei de 10 pe masa şefului statului. Alexandra s-a pregătit pentru Bacalaureat, pe care l-a considerat un examen foarte important, şi a visat să-l ia cu notă mare pentru a fi admisă la Facultatea de Medicină din Timişoara. După ce a muncit 12 ani, fata nu se poate împăca cu faptul că doi ani nu are voie să susţină examenul de bacalaureat şi caută răspunsuri la situaţia creată după examen.
Plăteşte „păcatul” tatălui?
Tatăl fetei, fost director la „Unirea”, a declarat pentru Adevărul că Alexandra „e terminată”. Acesta a lăsat de înţeles că Alexandru nu a vrut să mai depună contestaţii nici la la Limba Română, materie la care a obţinut nota 9,00, chiar dacă crede că ar fi putut obţine o notă mai mare. Spre exemplu, la Geografie Alexandra a obţinut nota 9,75. La Matematică ea ar fi putut obţine minimum 9,50 după evaluarea lucrării conform baremului. Epuizat, dar fără să cedeze, după batălii care probabil vor fi tranşate în jusţiţie, tatăl fetei lansează şi o ipoteză şocantă şi extrem de gravă. Cea a unei răfuieli politice în care fata sa a căzut victimă. „Am fost director la Colegiul Tehnic “Unirea” din Ştei din 12.12.1997 până în 31.08.2014 şi probabil fiica mea trebuia să plătească politic pentru neîregimentarea mea politică”, a adăugat tatăl Alexandrei, Voicu Burtă. Altfel nu se justifică faptul că singura sală de examen de la care au fost eliminaţi toţi candidaţii a fost sala ei”, susţine fostul director.
Citiți principiile noastre de moderare aici!