Drăghici spune că a cules această idee dintr-un interviu acordat de către premierul Victor Ponta în Wall Street Journal. „Cei cu venituri sub 1.000 de lei, mai ales persoanele singure, întâmpină greutăţi cu procurarea coşului zilnic”, a constatat dr. Drăghici, care susţine că e menirea social-democraţilor să promoveze politici sociale pentru coeziune socială. „Dorim o Românie puternică, inclusiv pentru cei nevoiaşi”, afirmă deputata ce promovează impozitul diferenţiat.
Sonia Drăghici se declară împotriva implementării coplăţii în sistemul medical, din cauza costurilor suplimentare pentru pacienţi. De asemenea, Drăghici se pronunţă pentru reţete care să conţină denumirile generice ale medicamentelor, pentru a se evita astfel achiziţionarea doar a unor medicamente produse şi vândute scump de unele companii farmaceutice. Totodată, candidata USL ar vrea să se stabilească clar costul actului medical, pe patologii. „Spre exemplu, costurile unei pneumonii sunt aceleaşi, oriunde s-ar trata ea”, arată medicul. Drăghici a mai vorbit despre nevoia construirii de locuinţe pentru tineri şi despre necesitatea ca învăţământul să fie racordat la cerinţa de pe piaţa muncii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!