Medicul a fost încarcerat la Penitenciarul Oradea pentru a-şi executa pedeapsa. În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi asistenta Monica Teodora Ignat, asistent medical în cadrul Serviciului de Expertiză Medicală al Casei Județene de Pensii Bihor, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită, în formă continuată (163 de acte materiale) şi luare de mită, în formă continuată (8 acte materiale). În cazul ei, judecătorii Curţii de Apel Oradea au menţinut sentinţa pronunţată de Tribunalul Bihor, pedeapsa dispusă fiind de 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare.
Cele două cadre medicale au fost trimise în judecată în luna ianuarie a anului trecut.
Citiți principiile noastre de moderare aici!