Plecat în SUA, în anii 80, Kun Ioan s-a întors la Oradea în 91 pentru a-şi revendica zeci de hectare de teren din zona Episcopia Bihor. Apoi l-a împuternicit pe un fost dascăl al său să se ocupe de formalităţi, iar aceasta a ajuns la Florian Jurcuţ care a achiziţionat astfel de la Kun mai multe terenuri cu situaţia mai mult sau mai puţin clarificată.
Unul dintre terenuri, de peste 5 ha, a intrat efectiv în posesia lui Florian Jurcuţ după un proces de patru ani cu Comisia de Fond Funciar din cadrul Primăriei Oradea. Apoi, Jurcuţ a vândut terenul doctorului Matiuţa cu 150.000 de euro. Însă acelaşi teren a fost revândut, întretimp, de către Kun Ioan, unei alte persoane. Vânzarea dublă a fost posibilă datotiră unui scurt-circuit pe relaţia notari – OCPI Bihor.
Întrucât nu şi-a putut întăbula terenul, dr. Matiuţa a sesizat Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor, iar cercetările au demarat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Iar în paralel, dr. Matiuţa a deschis proces civil pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare semnat de Kun, procesul fiind în fază de judecare a recursului la Tribunalul Bihor.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!