JB: Luni, 9 ianuarie 2012, v-aţi prezentat colegilor de la Judeţean, din postura de manager. Cum v-au primit?
G. Carp: Am mers întâi la Maternitate să mă întâlnesc cu colegii mei, la raportul de gardă. Mi-am dat seama că până acum raporturile de gardă nu decurgeau cu uşurinţă… Le-am spus în mare ce aşteptări am eu şi că vreau să discut cu fiecare şef de secţie în parte despre problemele cu care se confruntă. Le-am cerut colaborarea şi le-am spus că doresc să impun înţelegere în colectiv şi interes pentru pacienţi şi pentru spital.
Apoi am mers să îi salut pe şefii de secţie de la Spitalul Judeţean cărora le-am spus că îmi voi rezerva câte o zi pentru fiecare ca să văd complexitatea problemelor cu care şi ei se confruntă. Până joi, 11 ian. a.c., mi-am rugat colegii şefi de secţie de la Maternitate şi Judeţean să îmi rezume în drafturi problemele lor. Tot luni m-am întâlnit cu membrii Consiliului de Administraţie al spitalului (un CA foarte bun),
JB: Ce planuri aveţi pentru Judeţean?
G.Carp: În două – trei săptămâni voi afla exact situaţia actuală a spitalului, dar am şi început să analizez anumite oportunităţi şi provocări. Am în vedere modernizarea blocurilor operatorii de la Spitalul Judeţean, dar şi cele de la Curteanu, care ar costa circa patru milioane de euro, trebuie un ambulatoriu integrat la Judeţean, care să fie construit lângă Unitatea de Primiri Urgenţe, dar mă gândesc şi la pregătirea chirurgiei cardiovasculare la Oradea. Sper prin fonduri europene, prin programe transfrontaliere, prin Banca Mondială… De aceea mă şi întâlnesc, de pildă, cu colegi de la Centrul Augusta din Ungaria – un centru de cardiologie intervenţională. Poate ar fi bine să cumpărăm nişte ambulanţe, iar cozile de la biroul de internări de la Judeţean trebuie să dispară prin programări clare.
Pe de altă parte, e clar că trebuie să adaptăm structura spitalului şi a personalului în funcţie de realitatea morbidităţii din judeţ şi de la Oradea. De exemplu, numărul de naşteri a scăzut cu circa 600 pe an, fapt ce înseamnă că trebuie să ne îndreptăm eforturile şi spre alte domenii la Maternitatea Oradea: fertilizare in vitro de pildă, partea de chirurgie sau de diagnostic prenatal sau altele, care, din diferite pricini, nu s-au realizat la noi. Acest fapt presupune şi supraspecializarea cadrelor medicale…
JB: Intră în discuţie alte concedieri?
G.Carp: Eu nu sunt de principiul că oamenii trebuie daţi afară. Vreau să dezvolt domenii medicale necesare care până acum nu au existat la Oradea. Un doctor se formează într-un timp foarte lung, de fapt meseria de medic e poate cea mai grea fiindcă presupune cea mai lungă pregătire.
JB: Doctorii universitari daţi afară recent vor putea avea din nou acces la activitatea didactică din Maternitate?
G. Carp: Categoric. Există protocol de colaborare cu Facultatea de Medicină, care stabileşte clar că medicii profesori care nu lucrează în spital pot să îşi desfăşoare activitatea didactică în unitate, dar fără să poată face acte terapeutice.
JB: Ce părere aveţi de proiectul noii legi sanitare?
G.Carp: Legea trebuie respectată aşa cum e. Privitor la proiectul noii legi, sunt de acord cu el în privinţa transformării spitalelor în fundaţii sau societăţi comerciale. Mă gândesc că ar fi bine poate ca unul dintre spitalele orădene să devină fundaţie (Spitalul Curteanu are demult o fundaţie care funcţionează bine), iar celălalt societate, vedem un an care formă de organizare e rentabilă şi, ulterior, dacă ceva nu merge bine se poate schimba. Deci sunt de acord cu proiectul de lege, mai puţin ceea ce priveşte medicina de urgenţă. Dar voi respecta legea, indiferent de forma în care va fi adoptată.
JB: Ce transmiteţi pacienţilor din noua postură?
G.Carp: Doresc să le recuceresc încrederea şi să le transmit certitudinea că afecţiunile lor vor fi rezolvate mai repede, corect şi eficient.
JB: Ce transmiteţi cadrelor medicale?
G.Carp: Să fie convinse că dorinţa mea este ca acele consideraţii jignitoare referitoare la calitatea actului medical prestat în spital vor dispărea în timp, prin eficienţă.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!