Aceste controale au fost făcute pe două paliere: activități pentru prevenirea apariției cazurilor de toxiinfecție alimentară la om prin consumul unor sortimente diverse de alimente tradiționale. Astfel, în ultimele săptămâni ale anului trecut, inspectorii sanitari veterinari bihoreni au desfăşurat acțiuni în care au fost vizate unități de producție, depozitare și unități de alimentație publică care prelucrează, depozitează și comercializează alimente de origine animală și non-animală, realizându-se un număr total de 587 de controale. În cadrul acestora au fost prelevate în vederea clarificării prin examene de laborator (microbiologice și fizico-chimice) 15 probe de alimente.
„În urma activităților de control oficial au fost retrase de la consum uman alimente diverse – carne pasăre, ficat pasăre, plicuri ceai, cozonac panetone, condimente – în catitate totală de peste 2 tone. Au fost aplicate 8 sacțiuni contravenționale în valoare de 3.500 lei, iar pentru 5 unități de alimentație publică au fost emise ordonațe de interzicere a activității”, a precizat Remus Moţoc, directorul DSVSA Bihor.
Gripa aviară
În ce privește măsurile aplicate de către DSVSA Bihor pentru prevenirea introducerii influenței gripei aviare pe teritoriul județului, au produs efecte pozitive, deoarece pe teritoriul supravegheat nu au fost cazuri de morbiditate/mortalitate la păsări, cauzate de gripa aviară, chiar în condițiile în care în Ungaria au mai fost diagnosticate încă două focare ale acestei boli.
În aceste condiții, dacă evoluția viitoare își va menține trendul favorabil, în cursul lunii ianuarie 2017 vor putea fi ridicate măsurile sanitare veterinare de restricție, aplicate în zonele de supraveghere și protecție față de gripa aviară, din județul Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!