În jurul orei 20:30, poliţiştii de frontieră de la Girişu de Criş, i-au oprit pentru control, la Cheresig, pe cei opt, îmbarcaţi în două maşini Audi şi BMW, ambele înmatriculate în judeţul Timiş. Cele două românce, T.M. şi C.L., în vârstă de 20 de ani, respectiv, 26 de ani conduceau maşinile cu pasagerii de origine afro-asiatică care nu au putut prezenta la verificări niciun document.
Cei şapte adulţi (patru bărbaţi şi trei femei), cu vârste cuprinse între 26 şi 47 de ani, și un minor în vârstă de 12 ani, parte dintre ei solicitanţi de azil în ţara noastră. Au fost preluați de cele două românce din Timișoara și transportați cu maşinile, intenţionând să treacă ilegal frontiera în Ungaria pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.
Migranţii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cele două tinere sunt cercetate pentru trafic de migranţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!