Mădălina a absolvit Ştiinţe Economice- secţia de Relaţii internaţionale. Acum studiază şi zootehnia şi este înscrisă la un doctorat. Simina e absolventă de Litere şi de Drept. Sunt tinere şi frumoase încât te-ai aştepta să le găseşti ori pe podiumurile de modă, ori în faţa blitzurilor sau a camerelor de luat vederi. Te-ai aştepta să le găseşti în multe domenii de activitate, dar surpriza e să afli că ele conduc o fermă de păsări. Moment în care devin extrem de serioase, dar relaxate şi fac demonstraţia că două tinere ştiu să gestioneze şi fondurile europene, dar şi un business în care orice greşeală, cât de mică, fie ea şi de 1% poate să te coste întreaga afacere. Şi atunci când îţi explică şi tehnologiile şi fac demonstraţia că nimic din ceea ce se derulează sub ochii tăi nu le e străin, eşti cu adevărat uimit. Ferma de pui de carne de la Sânnicolau Român a fost unul dintre proiectele desemnate în elita celor cotate drept ca bune practici în domeniul gestionării fondurilor din cadrul PNDR. Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a demarat un proiect de promovare a PNDR 2012 prin exemplele de succes, dar şi printr-o viitoare reţea de multiplicatori. Aceasta deoarece era extrem de costisitor şi ineficient să bată la fiecare poartă a unui potenţial aplicant pentru a-l informa ce linii de finanţare se deschid, care sunt oportunităţile. Investitoarele de la Sânnicolau Român spun că s-au îndrăgostit de creşterea puilor încă de când erau mici şi i-au văzut la bunica lor. Au decis să folosească şi experienţa tatălui lor, Radu Cărăban, un renumit dealer auto, care a lucrat o vreme în domeniu. Cum de obicei femeile frumoase se asortează cu maşinile de lux, le-am întrebat pe Mădălina şi pe Simina cum de nu au ales domeniul auto. „Este suficient un Cărăban în auto”, a spus Mădălina, mai în glumă, mai în serios. Iniţial fetele au început cu ferme mai mici. Apoi au aplicat pe Măsura 121- Exploataţii Agricole din cadrul PNDR pentru a extinde ferma. Valoarea totală a proiectului a fost de 2.332.897 euro, valoarea totală eligibilă a fost de 1.818.182 euro, iar finanţarea nerambursabilă a fost de 1.000.000 de euro. Astăzi investiţia a fost evaluată la 6 milioane de euro, aşa cum ne-au dezvăluit cu mândrie Mădălina şi Simina, care se completează extraordinar în business, dar şi în comunicare.
Un milion de pui pe an
Proiectul a fost depus în 2009, dată la care a fost şi contractat şi a fost finalizat în 2012. Scopul proiectului Madavia a fost extinderea fermei de pui broiler cu o capacitate de 1000 pui/ciclu prin construirea şi dotarea cu încă trei hale cu capacitatea de 36.000 pui/carne/ciclu/hală după principiul „totul plin, totul gol”, construirea unui filtru sanitar, platformă depozitare dejecţii, bazin viodanjabil, cabina poartă, drumuri şi platforme, împrejmuire, asigurarea tuturor capacităţilor şi utilităţilor. Fiecare hală are o capacitate de 42000 de pui- cu depopulare intermediară, deci cu o capacitate totală per ciclu de 126.000 de pui. Într-un an, la ferma din Sânnnicolau Român se derulează şase cicluri. Deci, în hale cresc peste 800 mii de pui. Tehnologia de creştere cuprinde echipamente şi utilaje exclusiv Big Dutchman, companie lider pe piaţă în întreaga industrie a creşterii puilor. Fiecare hală este echipată cu cinci linii de adăpare şi patru linii de furaje. Puii au condiţii deosebite, temperatura la ciment este de 35 grade Celsius când sunt pui de o zi. Lumina este astfel asigurată încât se poată crea inclusiv efectul de apus şi de răsărit de soare. „Lucrăm cu lumină albă, care este cea mai nouă descoperire, până acum la pui se lucra cu lumină verde-albăstruie”, spune Mădălina.
Unde merg puii?
Mădălina şi Simina spun că au decis să se extindă în momentul în care au aflat de posibilitatea contractării fondurilor europene. „Am luat legătura cu o firmă de consultanţă care m-a ajutat să concepem un proiect pentru realizarea a încă trei hale pe Măsura 121, finanţare 55%- 1.000.000 de euro. Am participat la sesiunea de selecţie şi proiectul meu a fost aprobat. După semnarea contractului de finanţare am obţinut şi un credit de investiţii şi am pornit la lucru”, spune Mădălina, cea mai mare dintre surorile Cărăban. „Am încheiat un contract avantajos de ambele părţi cu o societate din Ungaria, o firmă de real succes, cu o vechime şi o tradiţie de peste 100 de ani în domeniu. De la mica fermă pe care am avut-o am devenit prin muncă, ambiţie şi ajutor financiar european o fermă ultramodernă, iar puii crescuţi la Madavia ajung să fie achiziţionaţi de nume mari ca Tesco Anglia şi McDonald s”, spune Simina. Investiţia ar urma să fie amortizată în zece ani. Deoarece, 80% din costurile cu creşterea puilor sunt costurile cu nutreţurile, Mădălina şi Simina au aplicat pentru a construi, în cadrul unui proiect integrat, o fabrică de nutreţuri.
Reţete de succes
Au fost prezentate și alte proiecte de succes realizate cu fonduri prin PNDR: la Ghiorac, trei fraţi au azi veniturile asigurate, constante, care nu depind de vremea ori prea caldă, ori prea rece cum se întâmpla înainte. Cu ajutorul banilor accesaţi, ferma Nagy E. Csaba a reuşit să construiască două solarii moderne, cu suprafaţa de 0,20 hectare, solarii dotate cu sistem de irigare prin picurare şi încălzire cu cazane cu apă caldă. De asemenea, cei trei fraţi au cumpărat 13,45 hectare teren arabil pentru dezvoltarea fermei şi diversificarea activităţii. La Tulca, un proiect în derulare, în valoare de aproximativ 4 milioane de euro, prin care se construieşte un siloz pentru cereale a făcut obiectul vizitei delegaţiei conduse de şeful APDRP Bihor Cristian Buzle, din care au făcut parte viitori multiplicatori de informaţii despre PNDR, deputatul Ioan Sorin Roman, care la rândul său lucrează 140 hectare de teren, primarul de Mădăras Dan Tiurbe, primarii de Sânnicolau, Tulca, şeful camerei Agricole, Marius Ştefan, specialişti, consultanţi. Un obiectiv pe care îl vom prezenta în ediţia de luni a JB este investiţia de 6 milioane de euro derulată de Sorin Mudura şi familia sa la Nojorid.
Citiți principiile noastre de moderare aici!