Luni seara a avut loc mult aşteptata Gală UNITER, pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional din Bucureşti. Amfitrionul galei cu numărul 29 a fost ca de fiecare dată preşedintele UNITER, Ion Caramitru, regia spectacolului a fost semnată de Bobi Pricop, iar scenografia de Irina Moscu. „Cu masca pe figură, cu mimica ascunsă, ne bucurăm, totuși, că sistemul funcționează, că teatrul e deschis”, spune Ion Caramitru.
Juriul format din Puiu Antemir (scenograf), Alina Epîngeac (critic de teatru), Eugen Jebeleanu (regizor), Dorina Lazăr (actriță) și Octavian Saiu (critic de teatru) a vizionat în format digital spectacolele nominalizate și a decis câștigătorii aflați în competiție pentru trofeul UNITER. Din trei nominalizări, Teatrul Regina din Oradea a câştigat două premii.
Răzvan Vicoveanu a câştigat premiul la categoria Cel mai bun actor în rol principal pentru rolul Ivan Alexandrovici Hlestakov din „Revizorul” de N.V. Gogol, regia Petru Vutcărău, Teatrul „Regina Maria” Oradea. Este cea de a doua nominalizare pentru Răzvan Vicoveanu. El a mai fost nominalizat la ediţia de anul trecut pentru rolul Joshua din spectacolul „Creştini” de Lucas Hnath, regia Radu Iacoban.
Premiul UNITER i-a fost înmânat actorului orădean de către directorul interimar al Teatrului Bulandra, Vlad Zamfirescu. „Sunt emoţionat, nu am crezut că voi câştiga. Mulţumesc tuturor oamenilor cu care m-am întâlnit în meseria asta. Mulţumesc, Petru (n.r. Petru Vutcărău) că mi-ai dat şansa să joc acest rol, mulţumesc directorilor trupei. Am o trupă în spate, pentru că singur nu puteam să fac rolul acesta. Am două fete acasă, una de trei ani, o zdrunghinică, care îmi mănâncă zilele, şi una de 12 ani care o să mai îmi mănânce zilele, o soţie care mă suportă – îţi mulţumesc Alina (n.r. actriţa Alina Leonte) – mai ales în clipele astea grele cu pandemia, cu teatrul pe butuci, sau pe sticle, sau naiba ştie cum o să mai fie… Sper să apucăm să mai putem juca, să mai putem călători, să ne mai putem întâlni. Vă mulţumesc, o seară frumoasă!”, a spus emoţionat dar cu spirit de glumă Răzvan Vicoveanu la primirea premiului, făcând şi o poză sălii Teatrului Naţional.
La categoria Cea mai bună scenografie a câştigat premiul Adrian Damian pentru scenografia spectacolului „Revizorul” de N.V. Gogol, regia Petru Vutcărău. Premiera spectacolului a avut loc în 18 şi 19 februarie 2020.
Proiectul „Revizorul” reprezintă a treia colaborare a lui Adrian Damian cu Teatrul Regina Maria din Oradea, după ce a semnat scenografia spectacolelor „Leonce și Lena” (2013), care i-a adus în 2017 premiul pentru Cel mai bun scenograf în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Atelier” de la Baia Mare, și „Cafeneaua Pirandello” (2017), spectacol laureat în același an cu premiul pentru Cel mai bun spectacol la Festivalul Internațional de Teatru Oradea.
Premiul UNITER i-a fost înmânat lui Adrian Damian de către scenografa Irina Moscu. „E extrem de onorant să fiu aici şi mai ales în această companie atât de onorantă. Mulţumesc mult pentru tot ce aţi făcut şi pentru cât de mult m-aţi inspirat. Felicitări tuturor celor care au reuşit să străbată anul care tocmai a trecut, care au reuşit să creeze şi să facă teatru şi nu s-au lăsat opriţi de nimic şi de nimeni. Mulţumesc foarte mult teatrului din Oradea şi directorilor care au făcut aproape imposibilul pentru ca spectacolul «Revizorul» să se întâmple şi să existe. Mulţumesc lui Petru Vutcărău pentru că m-a invitat să-i fiu alături, şi le mulţumesc tuturor regizorilor care au avut încredere în mine şi m-au invitat, pentru că de la ei am învăţat cel mai mult şi ei m-au ajutat să fiu cine am devenit. Dar trebuie să fac câteva menţiuni. Eu am făcut decorul acestui spectacol, dar scenografia înseamnă inclusiv costumele, pentru care o felicit pe Tatiana Popescu, înseamnă video designul pe care l-a făcut Ioana Ilaş-Bodale şi light designul pe care l-a făcut Bogdan Gheorghiu şi le mulţumesc pentru toate astea. Le sunt extrem de recunoscător părinţilor mei şi familiei mele, soţiei mele, celor care mă susţin necondiţionat, şi băieţelului nostru, care de un an şi opt luni ne învaţă în fiecare zi să redescoperim lumea. Mulţumesc mult”, a spus Adrian Damian la primirea premiului. Trofeul care însoţeşte premiile UNITER este opera artistului plastic Ion Bitzan.
Cea de a treia nominalizare a Teatrului Maria a fost cea a Dianei Păcurar la categoria Debut pentru regia spectacolului „Trei femei înalte” de Edward Albee. Până luni, 19 iulie, la ora 19.00, spectatorii au putut fi alături de artiștii nominalizați și au putut face pariurile lor, pe categorii, pe site-ul www.uniter.ro. Regizoarea Diana Păcurar şi scenograful Adrian Damian au câştigat votul publicului.
Ceremonia acordării Premiilor UNITER a putut fi urmărită în direct pe TVR1, TVR Internațional, TVR Moldova și Radio România Cultural. Online pe www.uniter.ro, www.tvr.ro și preluat de pagina de Facebook UNITER.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!