Printre cei care vor activa ca procurori sau judecători în Bihor se numără o avocată din Cluj, o grefieră din Sălaj și o polițistă din Oradea. O altă polițistă, de această dată din Beiuș, a fost numită la Parchetul local din Deva, în timp ce o avocată care a fost și consilier al ministrului Justiției, Alina Gorghiu, își va desfășura activitatea ca judecător.
[eadvert]
Cele două polițiste din Bihor care au intrat în magistratură sunt Narcisa-Daniela Szabó și Mihaela Daniela Pupea. Prima a activat la Oradea, ca ofițer specialist III în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bihor, iar în urma admiterii în magistratură, va activa ca procuror la Parchetul Salonta. Tot ca procuror, dar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, își va desfășura activitatea o altă polițistă din Bihor, inspectorul principal Mihaela Daniela Pupea, care a activat până acum la Poliția din Beiuș.
O avocată din Bihor, ex-consilieră a ministrului Justiției, numită la judecătorie
În Beiuș va ajunge, ca judecător, o avocată din Cluj, Anca Olar Miclăuș. Aceasta este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai, promoția 2015, iar din 2017 face parte din Baroul Cluj.
O altă avocată, de această dată din Bihor, a fost numită ca judecător la Judecătoria Cornetu. Este vorba despre Dochiana Sabina Bejan, care are 21 de ani de avocatură, dar în ultima perioadă s-a suspendat din Baroul Bihor, din care făcea parte. Potrivit ebihoreanul.ro, Bejan a fost, pe rând, consiliera fostului ministru bihorean al Sănătății, Florian Bodog (2017), după care, în 2022, a îndeplinit o funcție similară pe lângă fostul secretar de stat în Ministerul Sănătății, orădeanul Aurel Mohan. Anul trecut a devenit consilier al ministrului liberal al Justiției, Alina Gorghiu.
La Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita a fost numită, tot prin decret prezidențial, Adelina-Andra Lazăr, cea care a fost până acum grefier la o instanță din județul Sălaj.
Trimite articolul
Xaicea nu mai comenteaza nimenea ca e frica mare
Felicitări doamnei judecător !