Autoritățile au fost sesizate cu privire la producerea accidentului la ora 11:39. În urma impactului, două persoane au fost investigate la fața locului.
Întrebat de reporterul Bihon.ro, ofițerul de informare al ISU Bihor, sergentul major, Alina Butaci a explicat că „pompierii militari ai Gărzii 1 Mai au intervenit la un accident rutier în Hidișel, cu un echipaj de primă intervenție și ambulanța SMURD a subunității, alături de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea. Cele două persoane implicate au fost transportate la spital”.
Potrivit ofițerului de informare al IPJ Bihor, agent șef, Alin Laza, „traficul rutier se desfășoară pe o bandă, alternativ, fiind dirijat de polițiștii aflați la fața locului”.
Polițiștii urmează să efectueze cercetări la fața locului pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!