În urma analizelor efectuate în perioada 22 mai – 19 iunie, la laboratoarele naționale, DSVSA Bihor informează că în județ au fost descoperite încă două noi focare de PPA (pestă porcină africană) la porcii domestici, în localitățile Ciocaia și Șilindru.
„În localitățile afectate, specialiștii din cadrul DSVSA Bihor au luat imediat conform procedurilor specifice, măsuri privind punerea sub supraveghere sanitară veterinară a exploatațiilor afectate, impunerea de restricții de mișcare, efectuarea dezinfecţiei în exploatații, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate”, transmite DSVSA.
De asemenea au fost asanate patru focare de PPA în Tarcea și Galoșpetreu (comuna Tarcea), Cordău (comuna Sânmartin) și Hidișelu de Jos (comuna Hidișelu de Sus).
„În Bihor mai sunt active 6 focare de PPA la porcii domestici, fiind afectate localitățile Ciocaia, Săcuieni și Sânicolaul de Munte, aparținând de orașul Săcuieni, respectiv Șilindru”, se mai arată în informare
În ceea ce privește evoluția PPA la porcii mistreți, în această perioadă nu a fost diagnosticate cazuri noi de boală, astfel încât numărul total al fondurilor de vânătoare în care evoluează pesta porcină africană este de 25.
„Toate animalele afectate sau suspecte, precum și cele care au venit în contact cu acestea, trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, numai dacă animalele sunt identificate și înregistrate în termenul prevăzut de legislaţie. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic”, informează DSVSA Bihor, instituție condusă de directorul executiv Remus Moțoc.
[eadvert]
Trimite articolul
XDe ce de atatia ani autoritatile ssanitar veterinare incompetente nu sunt in stare sa elimine aceasta pest porcina, inseamna ca nu isi fac treaba impunandu-se a fi sanctionati pentru nerespectarea legilor si reglementarilor, sau lipsa de profesionalism si competenta.
-
Pentru ca nu exista, scopul principal e eradicarea porcilor din posesia gospodariilor. Nu are nici o treaba cu nici o pesta ca si plandelica ce a fost…