Pentru unii au fost emoţiile primului concurs de anvergură, pentru alţii a fost detaşarea pe care ţi-o dă în timp experienţa sau pur şi simplu plăcerea de a cânta, iar pentru toţi, cu siguranţă a fost bucuria unei seri pline de viaţă şi muzică bună într-o comunitate de prieteni, comunitatea rock. Păcat este că nu au fost mai mulţi prezenţi vineri seara în clubul Abyss la Semifinala Crişana Maramureş, cum păcat este că nu s-au înscris mai multe formaţii în această „bătălie” live, care scoate în faţă trupe aflate în diverse etape de popularitate şi le dă şansa de a participa la finala The Global Battle Of the Bands.
Nouă în concurs
Din zece înscrise, nouă formaţii au urcat pe scenă, The Band is Famous neprezentându-se în concurs. Au interpretat fiecare câte două piese, încadrându-se în cele opt minute impuse de organizatori. Richard Constantinidi, directorul naţional GBOB România şi sufletul competiţiei n-a scăpat din vedere niciun detaliu. Primii au fost veteranii de la Statuar, care şi-au dorit să dea exemplu de perseverenţă pentru mai tinerele formaţii, fără intenţia de a merge mai departe în competiţie şi relaxaţi ca la o cântare obişnuită de club. Vivi Repciuc, Petru Onuţu şi Lucian Fabro Sibiu au pus în priză şi publicul şi competitorii pe ritmurile piesei „Transilvania Expres”, iar după o pauză în care s-au schimbat tobele pentru dreptaci, Riot Monk din Baia Mare au trecut la microfoane. Umor, energie, bună dispoziţie şi un alternativ metal gustat din plin de cei prezenţi în club. I-au urmat orădenii de la Source, o trupă formată doar din vocalistă, basist şi toboşar, o formulă rar folosită. A fost curajoasă prestaţia lor ţinând cont de faptul că majoritatea celorlalte trupe aveau şi două chitare. Au adus un sound diferit, cu piese post-rock, un proiect ce merită urmărit.
Cei de la Ataria, din Zalău, au cântat două piese „old school heavy metal” cum le caracterizează chiar ei. Chitiţi mai mult pe piaţa internaţională, s-au hotărât să recâştige teren în faţa publicului românesc participând la cât mai multe evenimente, motiv pentru care s-au înscris şi la GBOB. Însă senzaţia a fost că ceea ce am ascultat de la ei pe internet a sunat mai bine decât prestaţia lor din concurs.
După Ataria au urmat două formaţii pline de energie, High şi Elyon, cu piese dansante, atractive, pe gustul publicului. Semifinala Crişana Maramureş a avut parte de o paletă largă de genuri muzicale. PlugIn, din Debrecen, a adus pe scenă blues-ul, primit foarte bine de cei prezenţi în club. Au cântat cu plăcere şi detaşare şi au fost foarte apreciaţi. Următorii a fost Baby Elvis, cu un sound diferit, cu schimări de ritm, cu compoziţii variate, optimiste.
„Bătălia” a fost încheiată de orădenii de la N.O.R., un rock alternative cunoscut şi iubit de publicul orădean, ca dovadă multele voturi pe care le-au primit şi care i-au propulsat în clasamentul final.
Orădeni în finală
După un timp destul de îndelungat, juriul a numărat voturile publicului, şi-a contabilizat propriul punctaj şi a anunţat premiile. Riot Monk a fost cea mai premiată trupă din semifinală, dar a pierdut la voturile publicului. În finala GBOB România s-au calificat formaţiile orădene Baby Elvis şi N.O.R. Trebuie menţionat că Baby Elvis câştigase cu o lună înainte concursul Jaxx Rock Battle de la Cluj-Napoca. Asociația Sunetul Muzicii oferea în cadrul unui parteneriat câştigătoarei calificarea directă la Finala națională GBOB România din luna noiembrie, dar pentru că formația mai trebuia să pună la punct anumite detalii ce țin de imagine, acest lucuru nu s-a întâmplat. Poate că dacă Baby Elvis ar fi mers atunci în finala GBOB România, ar fi avut un loc şi Riot Monk, formaţia cea mai premiată dar şi cea mai carsimatică din acea seară.
Orădenii pot fi mândri că au două formaţii care merg mai departe. Ca dovadă că ceea ce s-a întâmplat vineri seara în Abyss a fost luat în serios, nivelul prestaţiilor a fost ridicat iar prezenţa pe scenă a fost conform unui eveniment de anvergură precum GBOB. Următoarea este Semifinala ArtMania. Rock şi Metale din 30 iulie, de la Sibiu.
Premii
Caalificate în Finala Națională GBOB România:
- Baby Elvis (Oradea)
- N.O.R. (Oradea)
Premiul Radio Transilvania
- Baby Elvis va fi difuzată zilnic timp de o lună de 3 – 4 ori pe zi în rețeaua Transilvania… și va fi invitată pentru interviu în studio
Premiul Balcony TV
- Riot Monk (Baia Mare) a câștigat o prezentare video a formației la Cluj
Premiul Plopstock Festival
- Riot Monk (Baia Mare) a câștigat un loc în programul festivalului de la Satu Mare
Premiul Abyss
- Riot Monk (Baia Mare) a câștigat o cântare de club la Oradea
Premiul Benediktus Production
- Plug IN (Debrecen, HU) a câștigat o cântare de club la Brașov
Premiul Angerseed
- Riot Monk (Baia Mare) a câștigat o cântare la la Debrecen/HU
Citiți principiile noastre de moderare aici!