Milioane de oameni din întreaga lume îşi datorează viaţa unor oameni care au donat sânge în mod benevol. La iniţiativa profesorului Roland Bocoi, Liceul cu Program Sportiv ,,Bihorul” din Oradea, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sangvină, Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, Facultatea de Medicină şi Farmacie, Centrul de Cercetări în Medicina de Înaltă Performanţă, Direcţia de Sănătate Publică (Serviciul de Promovare a Sănătăţii) şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, a lansat o campanie de conştientizare a importanţei donării de sânge, intitulată sugestiv „Donează sânge”.
„România se numără printre ţările unde numărul donatorilor de sânge este foarte scăzut. Cauza acestui deficit este lipsa de informare a populaţiei, în special a tinerilor, asupra nevoii de sânge pentru transfuzii în spitale. Spre deosebire de alte ţări europene, unde numărul donatorilor este foarte mare, în România doar 17 români din 1.000 donează sânge. Orădenii trebuie să înţeleagă importanţa şi necesitatea donării de sânge. Fiecare dintre noi sau dintre cei dragi nouă poate ajunge în situaţia în care să aibă nevoie de sânge pentru ca viaţa să-i fie salvată”, a explicat directorul adjunct al LPS, Roland Bocoi, în ce constă ideea derulării acestui proiect.
Campania a debutat vineri, 23 aprilie, când reprezentanţii DSP Bihor s-au întâlnit cu elevii şi profesorii de la Liceul Sportiv şi i-au informat cu privire la importanţa şi necesitatea donării de sânge. Acţiunea se va desfăşura până în data de 28 mai.
Semnal de alarmă
Coordonatorii acestui proiect şi-au propus să tragă un semnal de alarmă pentru întreaga populaţie din Oradea, să sensibilizeze orădenii cu privire la donarea de sânge şi să ajute la depăşirea deficitului de sânge cu care se confruntă spitalele orădene, şi nu numai.
,,Proiectul are ca scop conştientizarea elevilor şi a cadrelor didactice în legătură cu importanţa donării de sânge, informarea unui număr cât mai mare de persoane cu privire la importanţa acestui act, dar şi familiarizarea cu acţiuni de voluntariat şi de donaţie”, a spus Roland Bocoi, coordonatorul acestui proiect.
Astfel, în perioada 26 aprilie-7 mai, elevii se vor deplasa la Centrul de Transfuzii Sangvine şi vor dona sânge. De asemenea, din 10 până în 14 mai, ei vor distribui trecătorilor pliante informative. Sportivii vor dona sânge şi la Spitalul Clinic Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu”, în perioada 17-25 mai.
Din echipa de proiect fac parte profesorii Dan Matei, Roland Bocoi, Lucian Stance, Livia Benea, Anca Neag, dr. Marilena Crişan, dr. Olivia-Ligia Burtă, biologul Carmen Dinescu, insp. Florina Făgădar şi studentul Sebastian Stanciu.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!