În 14 februarie, în jurul orei 00:00, jandarmii montani au fost solicitați să intervină pentru a ajuta două persoane care s-au accidentat pe pârtie.
„Jandarmii s-au deplasat la fața locului, cu autovehiculul din dotare și au oferit celor două persoane sprijin până la sosirea ambulanței. Este vorba despre o persoană de sex feminin, T.A., în vârstă de 20 de ani, care acuza dureri puternice în zona lombară în urma unei căzături.
Cea de-a doua persoană, de sex masculin, V.D., în vârstă de 20 de ani, acuza dureri la mână și în zona lombară după o căzătură cu schiurile”, informează reprezentanții Jandarmeriei.
La fața locului au sosit un echipaj al Ambulanței și un echipaj SMURD. Victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la Spitalul „Episcop Nicolae Popoviciu” din Beiuș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!