Accidentul rutier a avut loc la primele ore ale zilei de luni, 09 martie.
Șoferul unui autoturism înmatriculat în județul Sălaj, într-o curbă la dreapta, pe un sector de drum în rampă ușoară, cu o limitare a vitezei la 40 km/h, nu reduce viteza de deplasare și intră în coliziune frontală cu un autocamion înmatriculat în Cluj, condus regulamentar din sens opus.
În urma impactului violent un pasager din autoturism a rămas încarcerat și a fost nevoie de intervenția pompierilor militari pentru a-l scoate dintre fiarele contorsionate.
„O autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ au intervenit în cursul nopții, în jurul orei 24.00, pentru a gestiona o situație de urgență, ca urmare a unui grav accident rutier, produs pe drumul european E60, în zona podului Vinerii. Pompierii au găsit la locul accidentului un autotren și un autoturism avariate și un pasager încarcerat în autoturism, aflat înstare de conștiență și care prezenta multiple traumatisme. Cel de-al doilea pasager al autoturismului era ieșit din acesta și prezenta traumatisme la nivelul unui umăr și la un picior.
Pompierii au acționat cu echipamentele de descarcerare pentru a asigura accesul la persoana rămasă blocată în autoturism, fiind tăiată portiera autoturismului, s-a îndepărtat bordul acestuia și s-a tăiat o parte din suporții scaunului șoferului pentru a putea scoate, cu ked-ul din dotare, persoana din autoturism, astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite. Cei doi bărbați, de aproximativ 20 de ani, au fost preluați de către un echipaj SAJ și unul SMURD și au fost transportați la spital”, au transmis reprezentanții ISU Cluj, potrivit monitorulcj.ro.
Trimite articolul
XCei mai prosti soferi sunt cei din SJ
Cand faci scoa de soferi instructorul iti spune ” Cand vezi in fata ta nr de SJ ai doua obtiuni,ori il depasesti ori reduci viteza si il lasi sa plece”
A avut dreptate , voiam linistit sa il depasesc pe un SJ care conducea cu telefonul la ureche si in depasire a accelerat ,abia am reusit sa evit un accident frontal.
Problema e cu aia vechi care au luat permisul pe pile in Zalau unde in urma cu 10 ani era doar un semafor ;dupa 5 minute de condus aveai permisu asa ca toti handicapat!! au luat permisul atunci.
Cand ajungeai in gara in Oradea vedeai numai masini de SJ parcate…Dece?? pentru ca le era frica in p!M sa mearga cu masina in oras ,nu cunosteau regulile de circulatie iar in Zalau erau cei mai jmecheri soferi.
Ce-a mai spurcata zona de romani SJ!
-
Da,problema este ca si tu ai trecut prin scoala precum vantul pe sub tocul de la usa!…..,,Cei doi bărbați, de aproximativ 20 de ani, au fost preluați de către un echipaj SAJ….,,!Parca spuneai ca problema este cu aceia care au luat carnetul/permisul de conducere in urma cu 10 ani!…sa fi obtinut careva permisul la 10(zece) ani,ma indoiesc !Problema reala sunteti voi care puteti fi pacaliti usor si cumparati la fel de usor cu o bere sau un mititel !
Aveti grija la salajeni ca sunt un dezastru parca merg orbi pe drumuri..si nu ai doar 1 sau 2 toti sunt asa.niste cretini ambulanti care maxim bicicleta leas da
-
Ce zici,mai incerci odata fara sa-i faci concurenta lu Veo?!?