„La data de 3 august, în urma administrării probatoriului, polițiștii orădeni au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 20 de ani, din Oradea, și un altul de 16 ani, din comuna Iana, județul Vaslui, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie”, a declarat ofițerul pentru relații publice al IPJ Bihor, agent-șef Alin Laza.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îi bănuiesc pe cei doi pentru comiterea mai multor tâlhării.
Potrivit oamenilor legii, sâmbătă dimineața, 3 august, în jurul orei 07.00, ar fi acostat o femeie de 47 de ani, din Oradea, care se afla pe strada Nufărului și ar fi deposedat-o de un lănțișor din aur, pe care aceasta îl purta la gât, cauzându-i un prejudiciu total estimat la 1.500 de lei.
De asemenea, după comiterea faptei, tânărul de 20 de ani a fugit de la fața locului, ajungând în zona Cantemir-Velența, mai exact pe strada Grădinarilor. Aici a acostat o altă femeie, de 51 de ani, tot din Oradea de la care i-a furat tot un lănțișor de aur pe care aceasta îl purta la gât, cauzându-i un prejudiciu total estimat la 1.200 de lei.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat parțial de polițiștii orădeni.
„Duminică, 4 august, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei îi vor prezenta pe cei în cauză la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul se va adresa Judecătoriei Oradea, în vederea dispunerii de măsuri legale”, a mai declarat sursa menționată mai sus.
Citiți principiile noastre de moderare aici!